Ponta convoacă consiliul PSD pentru a propune alianță cu PNL
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, luni, la Iaşi, într-o conferinţă de presă susţinută alături de liderul Ponta a spus că va propune Consiliului Naţional al PSD formarea unei platforme politice înregistrate din punct de vedere juridic.
"Voi propune ca alianţa să fie pe tremen mediu sau chiar termen lung, să aibă obiective care ţin de democraţie, de funcţionarea statului", a spus liderul PSD, citat de Mediafax
El a susţinut că scopul acestei alianţe este oprirea "măsurilor antisociale şi antinaţionale ale acestei puteri" şi relansarea economiei.
"Oamenii ne mai cer să-i pedepsim pe cei care au încălcat legea, pe cei care i-au umilit în această perioadă", a mai afirmat Ponta.
El a spus că este perfect conştient de problemele şi ideile deseori diferite din punct de vedere ideologic, dar a apreciat că între programele celor două partide nu este vorba despre o opoziţie, ci despre o completare, astfel că acestea pot să se combine.
Liderul PSD s-a declarat absolut convins că unirea acestor două forţe poate fi ceea ce oamenii aşteaptă, după care a citat din Al. Ioan Cuza.
"Dacă pe 5 februarie se va aproba această alianţă, voi fi mândru şi încrezător să semnez alături de domnul Antonescu o platformă politică care va încerca reconstruirea României", a spus Antonescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News