Data publicării:

Poliţia din New York este în stare de alertă după eliminarea unui membru important al-Qaida

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
NYPD
NYPD

Alegeri prezidentiale 2024

Poliţia din New York este în stare de alertă după ce a fost omorât imamul radical americano-yemenit Anwar al-Awlaki, conform comandatului poliţiei din oraş, Raymond Kelly."Ştim că Awlaki avea adepţi în Statele Unite, inclusiv la New York şi din acest motiv rămânem vigilenţi în faţa posibilităţii ca cineva să vrea să răzbune moartea sa”, a declarat într-un comunicat Kelly. Oficialul a precizat că imamul care avea legătură cu al-Qaida era „un recrutor de terorişti foarte eficient în Statele Unite”, informează antena 3.

"Informaţiile potrivit cărora locotenentul său Samir Khan a fost ucis sunt, de asemenea, o veste bună”, a adăugat el, referindu-se la un informatician american care ar face parte din grupul de şase persoane eliminate odată cu Awlaki în Yemen. "Khan avea contacte importante la New York şi publica reviste în engleză, care îi învaţă pe lupii singuratici să construiască o bombă acasă şi care a desemnat gara Grand Central drept ţintă”, a precizat oficialul. Anwar al-Awlaki, inamic public al Washingtonului la fel ca Osama bin Laden, a fost ucis vineri în Yemen, potrivit oficialilor yemeniþi şi americani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel