Data actualizării:
Data publicării:

Poliția Capitalei, răspuns la scandalul din Piața Unirii: Nu avem atribuții de a „muta gardurile”, ori de a decide „cine este proprietar”

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Prin intermediul unui comunicat, Poliția Capitalei a clarificat, în urma acuzațiilor aduse de Nicușor Dan privind neîndeplinirea atribuțiilor în legătură cu scandalul de la șantierul din Piața Unirii, că nu are competența de a „muta gardurile” sau de a stabili „cine este proprietar”, după cum a cerut Nicușor Dan, Primarul General al Capitalei.

„Având în vedere aspectele menționate în spațiul public de Primarul General al Capitalei, conform cărora ,,Poliția nu și-a făcut treaba”, Serviciul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București este abilitat să comunice următoarele:

La sediul Serviciului de Poliție pentru Centrul Vechi s-au prezentat atât primarul general al Capitalei, împreună cu doi reprezentanți ai Primăriei Generale, cât și un reprezentant al Primăriei Sectorului 4, care au depus documente cu privire la litigiul în cauză, însă au refuzat să depună vreo sesizare, cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni.

De asemenea, menționăm faptul că Poliția Capitalei nu are atribuții de a „muta gardurile”, ori de a decide „cine este proprietar” așa cum a solicitat verbal Primarul General al Capitalei.

Precizăm faptul că ambele părți implicate au depus prin reprezentanți înscrisuri, care urmează a fi analizate în condițiile legii, iar raportat la particularitățile cauzei prezente, instituția abilitată în a decide titlul de proprietate este instanța civilă.

Polițiștii continuă verificările, cu respectarea cadrului legal incident, pentru clarificarea situației.”, a transmis Poliția Capitalei într-un comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel