Data publicării:
Poliţa RCA pe o lună. ASF, precizări pentru şoferi
Poliţele RCA pentru o lună nu vor fi eliminate iar asigurarea auto obligatorie va rămâne valabilă pentru fiecare maşină, nu va trece pe persoană, a precizat, luni, Cristian Roşu, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Precizările vin în urma declaraţiilor pe care preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, le-a făcut recent cu privire la acest segment de asigurări. Potrivit oficialului ASF, piaţa RCA este o piaţă în consolidare, care necesită unele ajustări, dar nu de sistem şi, ca atare, Autoritatea nu are în vedere trecerea asigurării pe persoană, ci va rămâne pe maşină, relatează Agerpres.
De asemenea, Roşu a precizat că nu se are în vedere zonarea teritoriului după riscuri, deoarece maşinile circulă prin toate zonele de risc, şi nu se preconizează eliminarea poliţelor pe o lună.
Orice modificare, după consultarea publică
"Autoritatea de Supraveghere Financiară nu este concentrată doar pe analiza tarifelor de referinţă, ci pe toată problematica pieţei asigurărilor, pornind de la stabilitatea pieţei (indicatorii de solvabilitate SCR şi lichiditate MCR) şi continuând cu conduita asigurătorilor şi a intermediarilor în asigurări. Referitor la gradul de cuprindere în RCA, el este de peste 90% pentru vehiculele care circulă în mod constant pe drumurile publice. Acel procent de aproximativ 75% este format din parcul rece (nedeplasabil) aflat încă în evidenţele scriptice, precum şi din remorcile care nu circulă tot timpul ataşate de un vehicul. Nu trebuie uitate nici motocicletele care au o circulaţie sezonieră", a subliniat vicepreşedintele ASF.
Acesta a adăugat că toate propunerile de modificare legislativă pe care le va iniţia ASF vor fi supuse unei analize şi consultări publice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News