Conducerea Partidului Naţional Liberal (PNL) a respins, luni, prin vot, ideea convocării unui congres extraordinar pentru a continua negocierile cu social-democraţii în vederea creării unei alianţe a opoziţiei.
„S-a votat împotriva unui congres extraordinar, considerându-se că nu este necesar“, a declarat, luni, la finalul Biroului Politic Central (BPC) al PNL, vicepreşedintele partidului Relu Fenechiu, citat de Agerpres.
El a precizat că decizia a fost luată cu o singură abţinere, cea a lui Varujan Vosganian.
Potrivit lui Fenechiu, argumentul deciziei luate de BPC se bazează pe faptul că statutul prevede că hotărârile privind alianţele politice se iau în Delegaţia Permanentă. Relu Fenechiu a precizat şi argumentele lui Vosganian în favoarea organizării unui asemenea congres. Conform lui Fenechiu, Varujan Vosganian ar fi spus că atunci când a condus un partid politic, a propus organizarea unui congres extraordinar când s-a pus problema încheierii unei alianţe.
Explicând argumentele statutare ale deciziei BPC privind congresul, Relu Fenechiu a arătat că, într-adevăr, decizia de a convoca forul suprem al partidului aparţine Delegaţiei Permanente, dar propunerea în acest sens „aparţine mai multor foruri“.
„În acest caz, statutul nu cere un congres extraordinar şi, cu siguranţă, Delegaţia Permanentă nu va cere nici ea acest lucru“, a completat Fenechiu.
El a mai spus că, în opinia sa, un congres extraordinar „ar putea fi făcut“, dar nu e cazul.
„O mult prea largă majoritate a partidului consideră că e necesară această alianţă politică pentru evitarea dezastrului în care se îndreaptă azi România“, a argumentat Relu Fenechiu.
Citeşte şi:
Chiliman, împotriva unui congres extraordinar al PNL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Lecția de Limba Româna
- Mai avem o lună cu Pluto în Capricorn! Fraze cheie pentru fiecare zodie
- Băutura japoneză care îmbunătățește somnul și abilitățile sociale
- Șoferul strivit de un tramvai în București era soțul femeii peste care s-a aruncat benzină în Parlament - surse / update
- Candidatul care ne-ar putea aduce "o surpriză" la alegerile prezidențiale. Bogdan Chirieac, scenariul în care "victoria lui Marcel Ciolacu devine clară"
- Piromanul de la Parlament, declarat „erou național”. Ai grijă ce comentezi pe TikTok pentru că intră pe fir DIICOT! Mircea Toma și Valentin Jucan, reacții
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 septembrie 2024
- PSD, decizie privind legea care i-ar permite lui Iohannis să candideze la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024
- Ambasadorul SUA la Budapesta: Cum e posibil ca țara care s-a ridicat la luptă în 1956 împotriva sovieticilor să facă azi jocurile Rusiei?
- Elevii nu își vor mai putea filma profesorii în timpul orelor. Florian Lixandru: Există câteva excepții