Ovidiu Raeţchi e emis un comunicat prin care solicită prezența a mai multor oficialități în fața comisiei. "Având în vedere disfuncţionalităţile înregistrate în intervenţia Jandarmeriei la protestele din Bucureşti, intervenţie care, din informaţii publice, a implicat utilizarea gazelor lacrimogene sau a spray-urilor cu piper, folosirea disproporţionată a forţei şi reţinerea unor jurnalişti străini, solicit ca următoarea şedinţă a Comisiei de apărare să fie suplimentată cu următoarele puncte:
1. Audierea doamnei ministru Carmen Dan pe tema intervenţiei Jandarmeriei;
2. Audierea şefilor Jandarmeriei direct implicaţi în intervenţie;
3. Cercetarea eventualelor presiuni politice asupra Jandarmeriei în vederea folosirii disproporţionate a forţei', afirmă Raeţchi.
El precizează că solicitarea sa vizează exclusiv audierea celor menţionaţi în Parlament, în cadrul Comisiei, în conformitate cu atribuţiile legale, nu organizarea unor vizite de lucru sau protocol la sediile Jandarmeriei. Aproximativ 4.000 de persoane au manifestat, miercuri seara, în Piaţa Victoriei, faţă de PSD-ALDE. Spre finalul mitingului au avut loc incidente între jandarmi şi protestatari, după încercarea acestora din urmă de a ocupa carosabilul în zona Muzeului Antipa şi spre bd. Aviatorilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Bătălia din sondaje pentru funcția de primar general al Capitalei. Un candidat are șanse reale să-l bată pe Nicușor Dan, dar nu e luat în calcul
- Klaus Iohannis se pensionează: Ce pensie pe contributivitate va lua președintele
- Acuzații grave aduse magistratei din dosarul Vlad Pascu, chiar din sistemul judiciar. Gesturi inexplicabile, dezvăluite din interior
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”