Data publicării:
PNL acuză puterea că vrea referendum "cu căluşul în gură"
Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, a ieşit la atac pe o reţea de socializare după ce premierul Viorica Dăncilă a anunţat că miercuri, 8 mai, va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă la legea referendumului. Lidera liberalilor de la Camera Deputaţilor a anunţat că PSD vrea să impună un referendum "cu căluşul la gură" şi cere guvernului să renunţe la modificarea legii referendumului.
"În ce ţară din lume regulile privind referendumul se modifică cu două săptămâni înainte de exprimarea votului? Numai în România condusă de un grup mafiot, disperat de furia românilor care vor veni la vot pe 26 mai. Solicit, în mod imperativ, Vioricăi Dăncilă să nu cedeze presiunile infractorilor și să nu adopte nicio ordonanță de guvern care să schimbe regulile referendumului deja declanșat de Președintele României", a explicat Raluca Turcan.
Opoziţia cere PSD să lase românii să voteze
Liberalii, prin vocea Ralucăi Turcan, îi transmit premierului că ar trebui să îşi semneze şi demisia, dacă impun măsuri care limitează dreptul românilor la exprimarea voinţei prin referendum.
"Dăncilă pare să fi fost sinceră atunci când a spus că nu știe conținutul ordonanței și că normele toxice care vor bloca referendumul se fabrică în alte părți decât la Guvern. Dacă Dăncilă semnează o ordonanță care împiedică votul românilor la referendum, trebuie să semneze în același timp și propria demisie", a conchis Raluca Turcan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News