Data publicării:

Cum este să fii plătit pentru a studia berea

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
bere
bere

Influenţa consumului de bere asupra organismului va fi cercetată şi în România. Odată cu înfinţarea Centrul de Studii despre Bere din România, ţara noastră se poate mândri cu cel de-al doilea astfel de centru din Europa.

Autor: Roxana Sabău

Primul centru de pe continentul European, pentru studierea efectelor consumului de bere a luat naştere acum 12 ani în Spania, sub numele de Cerveza y Salud. Acesta şi-a propus să studieze, de-a lungul anilor efectele consumul de bere asupra sănătăţii.

Centrul din ţara noastră a luat naştere, la începutul anului current, pornind de la ideea că berea e populară la români. Ţara noastră se situează pe locul şapte în Europa la consumul de bere, pe aceaşi poziţie cu Irlanda. În plus, 99% din berea consumată de români este produsă în ţară. Anul trecut, consumul de bere a fost de 89 de litri pe cap de locuitor.

La două luni de la deschiderea Centrului de Studii despre bere, mai exact în luna mai 2012, s-a dat startul înscrierilor celor care vor beneficia de o bursă pe o perioadă de un an de zile pentru cercetarea berii. În total se vor acorda două burse, cu sume cuprinse între 16 000 şi 20 000 de euro. Valoarea bursei diferă deoarece proiectele presupun costuri distincte.

Cei doi bursieri au fost deja aleşi şi vor fi anunţaţi la începutul săptămânii viitoare.

Revenind la calităţile berii, acestea pornesc de la compoziţie. Berea aduce multe beneficii pentru sănătate: conţine grupul de vitamine B (calciu, magneziu, potasiu), conţine de două ori mai mulţi antioxidaţi decât vinul alb şi foarte puţin sodium, ceea ce înseamnă că nu există riscul retenţiei de apă în organism iar tensiunea arterială rămâne în limite normale. Datorită conţinutului bogat de magneziu, berea impiedică formarea pietrelor la rinichi iar un consum moderat de bere scade cu 25% riscul de atac de cord.

De asemenea, berea este un excelent calmant, ajută la o digestie normală, (combate constipaţia şi diarea), previne demineralizarea sistemului osos, scăzând astfel riscul de osteoporoză. Totodată berea are efect asupra secreţiilor hormonale, previne formarea guşii şi afecţiunile declanşate de dereglările tiroidei.

 Beneficiile berii sunt raportate la un consum moderat de bere. Adică de 330 de ml pe zi pentru femei şi 660 pentru bărbaţi. Bineînţeles, consumul moderat depinde şi de concentraţia de alcool din bere. Însă, calităţile berii asupra sănătăţii sunt resimţite doar la consumul moderat recomandat.

Potrivit fondatorilor Centrului de Studii despre Bere din ţara noastră, rezultate parţiale vor fi prezentate începând cu 2013, iar în maxim 5-6 ani, aceştia speră ca centrul se bucure de recunoaştere internaţională.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel