Data publicării:
Pilonul II de pensii. Turcan anunţă modificări: Nouă obligație
"Pilonul II de pensii, administrat privat, este obligatoriu și vine în completarea pensiei de stat", subliniază Raluca Turcan, ministrul Muncii.
"Orice angajat din România contribuie la acest pilon de pensii și este extrem de important să se informeze și să opteze în cunoștință de cauză pentru un fond privat care să îi administreze acești bani, economisiți de-a lungul carierei, pentru a-și suplimenta veniturile în momentul pensionării.
Prin urmare, am modificat modelul cadru al contractului individual de muncă și am introdus o nouă obligație care îi revine angajatorului: să informeze salariatul, în momentul angajării, cu privire la obligația de a adera la un fond de pensii administrat privat.
Cred că este important să punem accent mai mare pe această componentă de informare și de conștientizare a angajaților că au această opțiune, astfel încât să poată să-și decidă singuri viitorul, alegând conștient în loc să fie repartizați aleatoriu de către sistem", transmite ministrul Raluca Turcan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News