'Pilonul II de pensii este o contribuţie obligatorie a salariaţilor, pentru o pensie care este gestionată privat, spre deosebire de celelalte contribuţii care merg la fondul de asigurări sociale. Există voci care consideră că randamentul pe care aceste contribuţii îl aduc pentru cei care au contribuit la Pilonul II nu este suficient şi în fond trebuie să existe posibilitatea liberei opţiuni a fiecăruia unde vrea să îşi pună banii din pensie, vrea să rămână în continuare la Pilonul II, dacă vrea să treacă la Pilonul I cu toată contribuţia, iarăşi e foarte bine.
Cine doreşte să aibă o pensie administrată privat, în afara sistemului de pensii, poate să utilizeze aşa-zisul Pilon III, adică face o contribuţie care este privată şi este administrată privat, este o opţiune normală şi pe care, dacă vreţi să vă spun, ca o părere proprie, o şi recomand, ca un om care crede în virtuţile economiei de piaţă.
Noi suntem de părere că va trebui să se procedeze în felul următor: cei care doresc să treacă la Pilonul I contribuţia să facă opţiunea scrisă, ceilalţi, care nu fac acest lucru, rămân în continuare la Pilonul II', a afirmat Călin Popescu-Tăriceanu, la Senat.
'Nu a pierdut'
El susţine că persoana care a contribuit la Pilonul II de pensii în ultimii 10 ani 'nu a pierdut'. 'Aşteptările mele erau diferite, nu în ceea ce priveşte beneficiul celor care contribuie la Pilonul II, ci beneficiile pe care fondurile care administrează privat pensiile ar fi trebuit să le aducă. Mi-aş fi dorit ca aceste fonduri de pensii să investească în economia românească, să fie un jucător activ, pentru că de multe ori au ales cele mai simple soluţii, să cumpere titluri de stat care au un anumit randament, sunt sigure, dar nimic altceva. Mi-ar fi plăcut să devină participanţi activi la dezvoltarea şi creşterea economică şi lucrul acesta nu s-a întâmplat. (...) Cel care a contribuit nu a pierdut, dar vă spun altceva - efectul în economie, în alte ţări, aceste fonduri au fost mult mai active şi aceasta este o nemulţumire pe care nu am de ce să o ascund', a adăugat Tăriceanu, potrivit Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol