Potrivit primelor informaţii oferite de către reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, cele peste 30 de persoane, între care mulţi copii, care au ajuns la unitatea medicală, luni după-amiază, au acuzat o stare generală de rău, cu greaţă, vărsături şi dureri abdominale, după ce ar fi mâncat la un parastas în localitatea Traian.
În aceste condiţii, medicii suspectează o toxiinfecţie alimentară, urmând ca diagnosticul să fie stabilit în urma analizelor medicale de rigoare.
"Deocamdată, au fost internaţi patru copii şi trei adulţi cu simptomatologie de toxiinfecţie alimentară. Medicii fac evaluarea şi a celorlalţi bolnavi, în urma căreia se va stabili câţi vor fi spitalizaţi . Deocamdată, nu cunoaştem cauza care a provocat aceste probleme medicale", a declarat, luni, pentru corespondentul News.ro purtătorul de cuvânt al SJU Bacău, Mirela Romaneţ.
La sesizarea conducerii spitalului, autorităţile sanitare şi cele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor vor declanşa o anchetă epidemiologică pentru a stabili în ce condiţii s-au îmbolnăvit persoanele care au ajuns la unitatea medicală cu simptomatologie de toxiinfecţie alimentară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol