”Să dai email-ul către noi, angajații care ținem compania în viață, abia la ora 16.31 LT arată de ce avem un director de HR plătit regește ca să nu facă NIMIC!” a reacționat pilotul Cezar Osiceanu la anunțul primit de piloții TAROM. Acesta a continuat: „Tanti Crăiță (n.r. șefa Resurselor Umane, Claudia Crăița), DEMISIA! Ți-ai bătut joc de noi și de TAROM în nenumărate rânduri. Conduci un serviciu total dezorganizat care nu este în stare să răspundă în termen la nicio solicitare legală. Și nu ne-ai anunțat de nici unul dintre colegii noștri bolnavi, lăsându-ne să ducem acasă la copii, părinți, familii suspiciunea de contaminare. Repet: DEMISIA, nu ne meriți! Ia să vedem câți colegi vor susține această cerere. Și ca să nu se spună că nu am curajul să mă prezint și să semnez: Cezar Osiceanu!”.
Mesajul primit de personalul TAROM. 2 confirmați cu COVID-19. 52, în auto-izolare
”Dragi colegi,
Cu toții traversăm o perioadă încărcată, atât din punct de vedere profesional si operațional, cât și emoțional. Fără indoială, fiecare dintre voi căutați, alături de colegii din echipele voastre, cele mai potrivite soluții pentru a putea opera în siguranță. Contăm pe sprijinul vostru în implementarea listei de priorități cu care ne adresam către voi pentru a facilita siguranța colegilor și continuitatea business-ului. Vă asiguram de tot suportul echipei HR.
1. Conform Ordonanței Militare nr. 2 din 21 martie 2020, circulația persoanelor în afara locuinței se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19. Printre excepțiile de la această regulă, enunțate de către Ministrul de Interne, se regăsește deplasarea în interes profesional între locuință și locul de muncă (sau locul de intervenție punctuală/delegație, după caz) și înapoi. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele în cauză sunt obligate să prezinte autorităților abilitate care solicită acest lucru, legitimația de serviciu și adeverința emisă de angajator ca dovadă privind motivul deplasării, precum și o declarație pe propria răspundere.
Pentru colegii aflați deja în situația de a se deplasa în intervalul 22:00-06:00, dar și pentru a fi pregătiți corespunzător în situația generalizării acestei măsuri, DRU a eliberat luni, 23.03.2020, adeverinte tuturor salariatilor, pe care le regăsiti in varianta print la secretariatul structurii din care faceti parte. (atasat declaratia pe proprie raspundere)
2. Conform Ordonanței Militare nr. 3 din 24 martie 2020, colegii de la Directia Comercială, au transmis măsurile de suspendare a operării, cu aplicare imediata (azi, 25.03.2020), astfel:
· Curse interne - se suspenda operarea tuturor curselor interne pe o perioada de 14 zile, incepand cu 25 Martie ora 12:00 pm, pana la 8 Aprilie 2020 (inclusiv);
· Curse internationale – se suspenda operarea pentru Germania/ Franta incepand cu 25 Martie ora 18:00 pana la 8 Aprilie 2020 (inclusiv);
· Se mentine operarea pe curse Charter repatriere/Charter Cargo.
3. Situatia cazurilor de infectare cu Coronavirus in cadrul companiei la data de 25.03.2020: confirmate– 2 cazuri, auto-izolare – 52 cazuri, carantina -0 cazuri, suspecti – 0 cazuri; orice informatie/ajutor pe care le considerati oportune ca si masuri de preventie, vă rugăm să le redirectionati către colegii de la SISSM/health&safety.
Măsuri de prevenție:
- Readucem în prim-plan cele mai importante recomandări privind igiena pe timp de pandemie: acoperirea nasului și a gurii în caz de tuse sau strănut, evitarea strângerilor de mână, păstrarea unei distanțe semnificative de minimum 1,5 m față de celelalte persoane din jur, spălarea riguroasă a mâinilor cu apă și săpun timp de cel puțin 20 secunde, dezinfecția suprafețelor și a echipamentelor cu antiseptic pe bază de alcool.
- Pentru o conduită socială responsabilă, solicităm colegilor care sunt prezenți zilele acestea la birou să utilizeze, cu simț de răspundere și grijă față de ceilalți colegi, dezinfectanții din sedii și să nu le ia din locurile special amenajate. Dacă recipientele pentru dezinfectant sunt goale, vă rugăm să anunțați imediat managerul direct.
Aveți grijă de voi și de cei dragi,
Echipa HR” este mesajul primit de către angajații TAROM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii
- Cei mai mari adversari ai PSD-PNL au fost ei înșiși. Prof. Teodorescu: Doar succesul le va astupa asperitățile