Polițiștii din Prahova efectuează 30 de percheziții pentru destructurarea unei grupări infracționale implicate în fapte de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații și uz de fals.
Perchezițiile se desfășoară atât la sediul unei societăți comerciale, cât și la domiciliile persoanelor bănuite de comiterea faptelor, în locații din județele Prahova și Dâmbovița.
Din cercetări, a rezultat faptul că, în lunile noiembrie și decembrie 2020, 43 de persoane fizice ar fi încheiat contracte fictive de drepturi de autor cu o societate comercială. În baza acestor contracte, persoanele bănuite au cerut indemnizație de sprijin cauzată de întreruperea activității ca urmare a restricțiilor dispuse pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19.
Suspecții ar fi depus electronic documente prin care atestau în mod fictiv obținerea unor venituri bazate pe cesionarea drepturilor de autor cu privire la activități de interpretare artistică, în cadrul unor evenimente contractate de societatea implicată.
Fiecare solicitant ar fi întocmit și o declarație pe propria răspundere cu privire la veridicitatea datelor referitoare la obținerea de venituri din drepturi de autor și drepturi conexe și imposibilitatea de a-și desfășura activitatea pe durata stării de alertă.
Astfel, s-a împiedicat cauzarea unui prejudiciu de aproximativ 220.000 de lei, în dauna Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Prahova.
44 de mandate de aducere vor fi puse în executare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat