'După efectuarea percheziţiei şi ridicarea documentelor au fost audiate mai multe asistente medicale ce îşi desfăşoară activitatea în această unitate, iar administratorul societăţii a fost condus la sediul Poliţiei sectorului 3. Pentru clarificarea tuturor aspectelor urmează a fi solicitate la audieri persoanele ce figurează că au obţinut documente medicale de la această clinică', informează un comunicat al DGPMB, transmis marţi. Potrivit anchetatorilor, cercetările au fost demarate în luna aprilie, când un medic a formulat o sesizare cu privire la faptul că a fost informat de un terţ că i-a văzut parafa pe un astfel de document.
Medicul respectiv a sesizat Poliţia având în vedere că de peste un an a încheiat colaborarea cu clinica privată. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales