Data actualizării:
Data publicării:

PENSII. Legea se schimbă radical. Femeile se pot pensiona mai târziu!

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Economie
WhatsApp

Sâmbătă, 11 mai, intră în vigoare noile reguli privind ieşirea la pensie a femeilor, după ce Legea nr. 93/2019, a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 354. Conform actului normativ citat, femeile vor putea opta să lucreze până la 65 de ani, cu continuarea contractului de muncă, dacă optează în scris pentru acest lucru.

Legea nr. 53/2003 (Codul Muncii) s-a modificat astfel, pentru a pune în acord legislaţia cu decizia Curţii Constituţionale:

Litera c) a alineatului (1) a articolului 56 se modifică şi va avea următorul cuprins: "la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, pentru salariata care optează în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, la vârsta de 65 de ani; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data comunicării deciziei medicale asupra capacităţii de muncă în cazul invalidităţii de gradul I sau II."

După alineatul (2) al articolului 56 se introduce un alineat nou, alin. (3), cu următorul cuprins: "Angajatorul nu poate îngrădi sau limita dreptul salariatei de a continua activitatea în condiţiile prevăzute la lit. c), teza întâi. "

"Pe baza unei cereri formulate cu 30 de zile înainte de data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi cu aprobarea angajatorului, salariatul poate fi menţinut în aceeaşi funcţie maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a contractului individual de muncă", se mai arată în legea ce intră în vigoare azi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel