Patronii din presă, reacţie la unirea redactorilor. Doru Dinu Glăvan: Cazul DIGI
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Camera
Camera
Doru Dinu Glăvan, preşedintele Uniunii Ziariştilor din România, a acordat un interviu DC News în cadrul căruia a vorbit despre reticenţa cu care unii patroni de presă tratează acţiunile structurilor reprezentative din breaslă.   

Doru Dinu Glăvan a vorbit, în cadrul interviului acordat DC News, despre o problemă cu care se confruntă structura pe care o conduce, şi anume reticenţa cu care unii patroni de presă sau şefi de trusturi tratează acţiunile uniunii şi dorinţa angajaţilor de a se înscrie în aceasta.

"Am încercat, de pildă, să vorbim la DIGI, să îi apropiem puţin de Uniune. S-a dorit chiar ca anul trecut să premiem o emisiune de la DIGI şi ni s-a spus ‘domnule, noi avem altă politică’. La promovarea Uniunii Ziariştilor Profesionişti pe care am făcut-o cu deschidere spre trusturi, patronii, redactorii şefi, cei care manageriază oamenii spun: ‘de ce mergeţi acolo, nu credeţi că vă înregimentează în ceva’? Ceea ce nu este cazul. Totodată se ridica problema dacă această structură este, cumva un sindicat? ‘Nu vrem să vă duceţi acolo, pentru că întăriţi sindicatul’. Şi acum avem grupuri de jurnalişti de la anumite trusturi care stau în expectativă din această cauză, spunând ‘oare ce o să zică patronul’, dar am început să lămurim lucrurile", a declarat preşedintele UZP.

Urmăreşte, aici, declaraţiile făcute de către Doru Dinu Glăvan:

Vezi şi: Mihai Gâdea, în lacrimi: M-a sfâșiat sufletește

ANM, prognoza meteo. Vremea în wekend: Schimbare bruscă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel