Data publicării:

Patriarhul Daniel, aniversat la Catedrala Patriarhală cu ocazia împlinirii a 60 de ani de viață - GALERIE FOTO

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Vineri dimineață, la  Catedrala Patriarhală din Bucureşti, în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a ierarhilor membrii a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reprezentaţilor bisericilor şi cultelor din ţară, precum şi a numeroşi credincioşi, Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal a oficiat  slujba Te Deum-ului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, cu ocazia împlinirii Patriarhului României a 60 de ani de viaţă.

La slujba din Catedrala Patriarhala au fost prezenți și ministrul Turismului, Elena Udrea, președintele Senatului, Mircea Geoană și președintele Academiei Române, Ion Haiduc.

La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului a adresat Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, un mesaj frăţesc şi a oferit Preafericirii Sale o icoană cu chipul Sfintei Treimi, în numele tuturor membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Totodată, Înaltpreasfinţitul Pavlos, Mitropolit de Drama şi Exarh al Macedoniei  a oferit Preafericitului Părinte Daniel un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Gheorghe Mărturisitorul şi icoana cu chipului Sfântului Cuvios Gheorghe.

În continuare, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a rostit un cuvânt de mulţumire: „În această zi am mulţumit lui Dumnezeu pentru darul vieţii şi pentru darurile pe care le dăruieşte fiecărui om şi pentru ajutor dat de Dumnezeu, de Sfânta Treime, pentru ca darurile să poată fi cultivate şi să devină roditoare. Nu pentru cel care l-a primit, ci pentru toţi cei care se împărtăşesc din ele ca dintr-un dar al lui Dumnezeu multiplu”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel