'Respectăm regula de 3%, o aplicăm. Suntem mai puternici când respectăm o regulă (...) Ne respectăm angajamentele europene', a insistat Le Maire în faţa jurnaliştilor, subliniind în acelaşi timp necesitatea ca Europa să investească mai mult pentru a face faţă provocărilor secolului 21. Preşedintele francez Emmanuel Macron a produs surpriză printr-un interviu pentru săptămânalul The Economist apărut joi, în care a calificat regula de 3% drept 'dezbaterea unui alt secol'. Le Maire a reamintit că este prevăzută o revizuire a Pactului de stabilitate şi de creştere. 'Trebuie să ne angajăm în această revizuire, în special în ajustarea structurală (mai exact, reducerea deficitului public fără a ţine cont de creşterea economică - n.r.)', a spus ministrul. Pentru 2020, Franţa este în limitele Pactului de stabilitate şi de creştere european în ceea ce priveşte regula de 3% din PIB. Conform Comisiei Europene, deficitul public ar urma să ajungă la 2,2%, după 3,1% în 2019. În schimb, ea este criticată pentru lipsa de efort structural anul viitor, mai exact dorinţa scăzută de a face reforme de fond pentru a-şi îmbunătăţi competitivitatea. 'Nu suntem contabili, suntem responsabili politici', a spus Bruno Le Maire, care a insistat asupra unei politici de investiţii în întreaga UE pentru a reduce întârzierea Europei comparativ cu SUA şi China în privinţa noilor tehnologii. 'Trebuie investit în inovaţie şi în tranziţie tehnologică. Trebuie deschisă o dezbatere pentru a spune că pot exista excepţii (de la regulile europene - n.r.) pentru aceste investiţii', a adăugat el. În interviul său pentru The Economist, Macron a insistat de asemenea asupra necesităţii unei relansări bugetare pentru a alimenta creşterea economică europeană, o cerere ignorată de Germania.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva