Parchetul, sesizat în urma incidentului de la Parlament
Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 a fost sesizat pentru cercetarea şi soluţionarea accidentului care a avut loc, joi, la Palatul Parlamentului, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.
Cercetarea la faţa locului a fost efectuată de poliţişti de la Secţia 17. Este vorba despre accident de muncă. Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5, competent în soluţionare, a fost deja sesizat, având în vedere că este vorba despre un accident de muncă, şi au fost întocmite acte cu ocazia cercetării. Bărbatul a primit îngrijiri la faţa locului, apoi a fost transportat la spital. Medicii se pot pronunţa cu certitudine în privinţa leziunilor bărbatului, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, citat de Agerpress
Un angajat al televiziunii publice s-a aruncat joi de la balconul sălii de plen a Parlamentului, în timp ce premierul Emil Boc îşi rostea discursul la dezbaterile asupra moţiunii de cenzură introduse de opoziţie după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea pe legea-cadru privind salarizarea bugetarilor.
Viaţa lui Adrian Sobaru, electrician la TVR, nu este însă în pericol, după cum au anunţat medicii de la Spitalul Universitar unde a fost transportat de SMURD. Potrivit directorului Spitalului Universitar, Cătălin Cârstoiu, pacientul este conştient şi a răspuns la toate manevrele făcute de medici. "Nu are nicio leziune care să-i pună în pericol viaţa", a completat Cârstoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News