Data publicării:

Parchetul din Milano cere judecarea imediată a lui Silvio Berlusconi în cazul Ruby

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
ruby berlusconi scandal italia
ruby berlusconi scandal italia

Parchetul din Milano a anunţat miercuri că a cerut judecarea imediată a lui Silvio Berlusconi în cazul Ruby, pentru că a apelat la prostituţie cu minore şi abuz în funcţie, relatează AFP.

Într-un comunicat al Parchetului, distribuit presei, acesta precizează că a „transmis judecătorului care s-a ocupat de anchetele preliminare solicitarea de judecare imediată pe baza evidenţei probelor“.

Berlusconi face, din 21 decembrie, obiectul unei anchete în scandalul Ruby pentru că a plătit prestaţiile sexuale ale unei minore, marocana Karima El Mahroug, supranumită Ruby, şi pentru că a comis un abuz în funcţie cerând eliberarea ei din arest în mai.

Cererea de judecare imediată pe baza căreia va trebui să statueze un alt magistrat al tribunalului din Milano - judecătorul anchetelor preliminare - este o procedură accelerată care pleacă de la principiul că dovada este „evidentă“.

Procurorii au declarat, de asemenea, că au trimis un „memoriu“ în care resping posibilitatea ca aceste delicte să fi fost comise de Berlusconi în calitate de premier. Nu este vorba despre niciun „delict ministerial“, au declarat ei în comunicat.

Avocaţii premierului au apărat teoria potrivit căreia premierul ar fi intervenit în favoarea lui Ruby deoarece era convins că aceasta este „nepoata (preşedintelui Hosni) Mubarak“ şi deci, pentru a păstra bunele relaţii dintre cele două ţări.

sursa: Mediafax

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel