Paradoxul infrastructurii rutiere moderne în România: Cu orice comparăm cu Europa, suntem fruntaşi!
Titi Aur a evidenţiat, în cadrul emisiunii DC Conducem, un paradox legat de înfrastructura rutieră din România.
Zilnic, auzim şoferi care se plâng de lipsa autostrăzilor, oameni care aruncă responsabilitatea producerii accidentelor rutiere grave pe acest aspect. Dar realitatea este complet diferită în România. Acest paradox a fost scos în evidenţă de Titi Aur, expert în conducere defensivă, invitat permanent al emisiunii DC Conducem de la DC NEWS.
"Indirect, putem spune că dacă am avea o reţea foarte bună de autostrăzi, s-ar putea muta o parte din trafic acolo şi s-ar circula mai relaxat. Din păcate, în România s-a demonstrat, şi asta e cu acte în regulă, că orice drum care a fost modernizat a dus la creşterea numărului de accidente. Autostrăzile au dus la creşterea numărului de accidente în raport cu orice.
Cu orice comparăm din Europa, pe suta de kilometri, pe kilometru, morţi, răniţi, suntem de departe fruntaşi", a declarat Titi Aur la DC Conducem.
"Când românul se vede pe drumul bun, chiar dacă până atunci a mers numai prin gropi și mergea atent și înjura, etc, bagă piciorul în radiator și încep accidentele grave. Reversul ar fi să luăm niște picamere și să spargem toate drumurile, că atunci vom merge încet. Bineînțeles că nu asta e soluția, ci să avem drumurile bune, să avem autostrăzi cât mai multe, dar să şi educăm populația“, a mai spus, la DC News, Titi Aur.
Un şofer de TIR a mers pe contrasens pe autostrada A2, Bucureşti - Constanţa
Spusele lui Titi Aur îşi găsesc ecou şi în realitate. Zilele trecute, un şofer de TIR a întors camionul pe autostrada A2 şi a circulat o porţiune de drum pe contrasens.
"Poliţiştii din cadrul Brigăzii Autostrăzi - Biroul de Poliţie Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa au identificat un bărbat, de 51 de ani, care, la data de 20 ianuarie a.c., ora 17.40, a condus un autocamion pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa şi a efectuat manevra de întoarcere, continuând să se deplaseze pe contrasens, pe banda de urgenţă. Acesta a fost sancţionat contravenţional, conform O.U.G. 195/2002, cu amendă în valoare de 2.900 de lei şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pentru 120 de zile", se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa, conform Agerpres.
Din fericire, nu a avut loc niciun accident rutier în acest caz. Dar nu toţi sunt atât de norocoşi...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News