Data publicării:
Papa Francisc, rugăciune pe străzile pustii ale Romei. Imagini incredibile
Papa Francisc a pornit pe jos, pe străzile pustii ale Romei, pentru a se ruga pentru sfârşitul pandemiei de coronavirus.
Papa Francisc s-a aventurat, duminică, pe jos, pe străzile pustii ale Romei, pentru a se ruga la două altare pentru sfârşitul pandemiei de coronavirus, după ce Vaticanul a anunţat că celebrările liturgice din Săptămâna Paştelui vor avea loc, în premieră, fără public, informează Reuters.
A părăsit Vaticanul neanunţat
Papa a părăsit Vaticanul neanunţat şi s-a dus să se roage la Bazilica Santa Maria Maggiore, apoi s-a îndreptat, pe una dintre principalele străzi din Roma, spre biserica Sf. Marcello, unde s-a rugat în faţa unui crucifix folosit într-o procesiune pe vremea în care ciuma a lovit Roma, în 1522.
Potrivit unui comunicat al Vaticanului, suveranul pontif s-a rugat pentru sfârşitul pandemiei şi pentru cei bolnavi, familiile acestora şi sănătatea personalului sanitar şi a lucrătorilor care au grijă de farmacii şi de magazinele cu alimente, pe fondul unei carantine la nivel naţional.
O imagine publicată de Vatican îl înfăţişează pe Papa, însoţit de câţiva membri din cadrul personalului de securitate, deplasându-se pe jos pe Via del Corso, stradă principală de obicei foarte circulată, însă pustie duminică.
Slujba de Paște, fără prezența fizică a credincioșilor
Vaticanul a anunţat duminică că toate celebrările liturgice din Săptămâna Paştelui vor avea loc "fără prezenţa fizică a credincioşilor" în Piaţa Sf. Petru, din cauza pandemiei de coronavirus, o măsură considerată fără precedent în vremurile moderne. Nu este clar cum vor fi reduse evenimentele de amploare însă, potrivit unor surse consultate de Reuters, se analizează posibilitatea ca acestea să fie organizate în spaţii închise, inclusiv în Bazilica Sf. Petru şi în Capela Sixtină, cu participarea unui grup restrâns, reprezentativ.
Italia, cea mai afectată țară din cauza COVID-19
Italia este cea mai afectată ţară europeană. Bilanţul deceselor în urma pandemiei de coronavirus a crescut duminică la 1.809, iar numărul cazurilor confirmate a ajuns la 24.747, notează Reuters.
Papa, Vaticanul şi biserica din Italia, ţară predominant catolică, şi-au modificat tradiţiile de secole pe fondul epidemiei. Atât în Italia cât şi în alte zone, slujbele au fost anulate pentru a se evita adunările mari de oameni. Preoţii i-au îndemnat pe credincioşi să participe la slujbe prin intermediul televiziunii şi al internetului.
Pope Francis walked through the streets of Rome today in solidariry with her citizens on his way to pray at Santa Maria Maggiore for the relief of the city and the world. Viva il Papa! pic.twitter.com/bjevmiJTfd
— Patrick Drexler (@DrexlerXHS) March 15, 2020
St Peters Meydanı'nda çoğu zaman binlerce kişiye hitap eden Papa Francis, koronavirüs nedeniyle bu sefer kimsenin gelmediği boş meydanı kutsadı
>> https://t.co/Dje01Z4Hyf pic.twitter.com/YcKMi09NgV— euronews Türkçe (@euronews_tr) March 15, 2020
Pope Francis prayed today at Saint Mary Major & at San Marcello, which is under the care of the Servite fathers and brothers. The 15th century crucifix is linked to the end of the plague. #coronavirus https://t.co/vBdUiN0Z7a
— Conference of Major Superiors of Men (@cmsmtweets) March 15, 2020
Pope Francis walked the streets of Rome today to pray before the miraculous cross that was processed through Rome in 1533 during the last plague #CoronavirusOutbreak #coronavirus #PrayForCOVID19 #PopeFrancis pic.twitter.com/6QTOV36Ifb
— Ryan M. Thomas (@RyanM_Thomas) March 15, 2020
After praying the Angelus from his library in the Vatican’s apostolic palace, #PopeFrancis blessed an empty St. Peter’s square and the city of Rome from his window. The faithful cannot gather in Rome due to measures put in place to contain the #coronavirus. ????Vatican Media pic.twitter.com/6XyGW7wWto
— National Catholic Register (@NCRegister) March 15, 2020
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News