Data publicării:

Papa Francisc, membru de onoare al Academiei Române

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Stiri
WhatsApp

Papa Francisc a acceptat să fie membru de onoare al Academiei Române, informează Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti, într-un comunicat de presă.

Alegeri prezidentiale 2024

Conform Arhiepiscopiei, o delegaţie oficială a Academiei Române i-a adresat această invitaţie Papei Francisc în timpul audienţei private acordate de Sfântul Părinte, miercuri, la Vatican.

"Suveranul Pontif a acceptat "din prietenie pentru România" înalta onoare oferită de Academia Română, însemnele academice urmând a fi trimise la Sfântul Scaun prin Nunţiatura Apostolică", precizează comunicatul citat.

Cu ocazia audienţei private, delegaţia Academiei Române i-a oferit Papei Francisc un Album al Academiei, precum şi Vechiul Testament - în traducerea lui Nicolae Milescu, prima traducere integrală a textului biblic în limba română, realizată între anii 1661 - 1668, având ca sursă principală textul grecesc din Septuaginta.

Papa Francisc este al doilea Suveran Pontif al Bisericii Catolice ales membru de onoare al Academiei Române, după Ioan Paul al II-lea, devenit membru de onoare al înaltului for de ştiinţă şi de cultură al ţării noastre în anul 2001.

Delegaţia română, condusă de preşedintele Academiei, acad. Ionel Valentin Vlad, a fost formată din acad. Cristian Hera, acad. Victor Spinei, acad. Bogdan Simionescu şi acad. Victor Voicu. Academicienii români au fost însoţiţi de ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice, membru de onoare al Academiei Române, arată sursa citată.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel