Data publicării:

Pacienţii cu Covid-19 şi alte patologii dezvoltă mai mulţi anticorpi - STUDIU

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Pacienţii cu Covid-19 şi alte patologii dezvoltă mai mulţi anticorpi - STUDIU / Foto: Pixabay
Pacienţii cu Covid-19 şi alte patologii dezvoltă mai mulţi anticorpi - STUDIU / Foto: Pixabay

Pacienţii cu Covid-19 şi alte patologii dezvoltă mai mulţi anticorpi, potrivit unui nou studiu.

Cantitatea de anticorpi generată de cei care au trecut prin COVID-19 a crescut când au avut şi alte patologii, precum probleme respiratorii, digestive sau cardiace, potrivit unui studiu publicat miercuri de Universitatea de Medicină din Graz (Austria), relatează Agerpres, citând EFE.

Studiul a analizat nivel de anticorpi dezvoltat de 326 de persoane care între februarie 2020 şi ianuarie 2021 au fost testate pozitiv cu COVID-19, dar nu au avut nevoie de spitalizare.

Dincolo de semnalarea faptului că nivelul de anticorpi se menţine stabil timp de opt luni, studiul arată că cei care aveau patologii prealabile au dezvoltat un nivel mai ridicat de anticorpi şi un grad mai mare de protecţie, notează Universitatea de Medicina din Graz într-un comunicat.

Persoanele cu aceste boli au dezvoltat mai mulți anticorpi



"Persoanele cu boli ale sistemului cardiovascular, respirator, gastro-intestinal, tiroidian, sistemului nervos şi presiunii arteriale al avut un nivel mai ridicat de anticorpi" decât cei care nu sufereau de boli preexistente, semnalează Chiari Banfi, una dintre autoarele studiului.

De asemenea, cei declaraţi pozitivi şi care au prezentat cel puţin un simptom important de COVID-19 precum febră, tuse, dificultăţi de respiraţie, pierderea gustului şi a mirosului, au dezvoltat un nivel de anticorpi mai ridicat decât cei care au avut forme asimptomatice.

Studiul semnalează că două treimi dintre participanţi au avut simptome şi după 38 de zile de la îmbolnăvire, precum oboseală (41 %), alterarea gustului (23,6 %), dureri de cap (23,3 %) şi pierderea mirosului (19,9 %).

Tulpina Omicron ar fi apărut în Nigeria înainte de Africa de Sud

Nigeria a comunicat miercuri că a confirmat primele sale cazuri de variantă Omicron COVID-19, printre care un eşantion de la călători care au venit în Nigeria în octombrie, sugerând că varianta nouă a apărut cu câteva săptămâni înainte de a fi raportată prima dată în Africa de Sud, informează Reuters, potrivit Agerpres.

'Secvenţierea retrospectivă a cazurilor confirmate anterior în rândul călătorilor care au venit în Nigeria a identificat, de asemenea, varianta Omicron în rândul eşantionului colectat în octombrie 2021', a precizat Centrul nigerian pentru controlul bolilor (NCDC) într-un comunicat. Acesta nu a oferit detalii despre respectivul călător. Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel