Orban, despre anticipate. PNL nu se va angaja ”fără minime garanții”
Ludovic Orban a declarat că PNL nu se va angaja în procedura de alegeri anticipate fără minime garanții că acest lucru poate fi finalizat „cu succes".
„Dacă sunt posibile, PNL va declanșa procedurile pentru declanșarea alegerilor anticipate. Pentru a declanșa alegeri anticipate - este bine ca toți oamenii să știe -, este un mecanism destul de complicat prevăzut de Constituție. Pentru a putea fi dizolvat Parlamentul este obligatoriu ca două propuneri de guvern să fie respinse de Parlament. Pentru a declanșa procedura de anticipate avem nevoie de un acord, un parteneriat între niște formațiuni politice care să confere o minimă garanție că există măcar o jumătate din parlamentari care achiezează la acest lucru: de a nu vota cele două propuneri de guvern. Altfel, ne aruncăm într-o aventură care nu poate să provoace decât o criză guvernamentală și o instabilitate, o nesiguranță atât pentru români cât și pentru partenerii externi", a spus Ludovic Orban.
Întrebat, în continuare, dacă PNL susține, totuși, anticipatele, Orban a răspuns că PNL nu se va angaja în această procedură „fără minime garanții".
„Suntem partid responsabil și nu ne vom angaja în această procedură fără să avem minime garanții că este posibilitatea să fie finalizată cu succes", a mai spus premierul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News