Oprea: Fuziunea PSD-UNPR nu este o prioritate imediată
Președintele Uniunii Naționale pentru Progresul României, Gabriel Oprea, a declarat, vineri, pentru Agerpres că fuziunea dintre PSD și formațiunea sa nu este o prioritate imediată și se va realiza într-o anumită perspectivă.
”Aşa cum a afirmat primul-ministru şi preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, fuziunea nu este o prioritate imediată. Colaborarea dintre PSD şi UNPR este excelentă şi pe linie politică şi pe linie guvernamentală. Eu particip la toate şedintele Biroului Permanent Naţional al PSD, în Guvern lucrăm foarte bine împreună, iar la nivel local colegii mei au o relaţie foarte bună cu organizaţiile locale ale PSD. Fuziunea dintre PSD şi UNPR se va realiza, într-o anumită perspectivă”, a spus liderul progresiștilor.
Premierul Victor Ponta spunea recent că relațiile dintre UNPR și PSD sunt bune și nu există vreun motiv de grabă în vederea fuziunii. ”Congresul ne dă voie să facem procedurile de fuziune, după care o să discutam cu colegii de la UNPR. Nu a mai fost o chestiune foarte urgentă pentru că noi de fapt colaborăm foarte bine. Avem un grup comun, domnul Oprea este membru al Guvernului, nu a mai fost o chestiune arzătoare. Luăm acordul Congresului. Conform Statutului, doar Congresul ne poate da acest acord, după aceea va avea şi UNPR un Congres şi facem procedurile, dar nu mai este motiv de grabă din moment ce funcţionăm foarte bine, nu avem nicio sincopă”, spunea președintele PSD..
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News