OMV Petrom, un nou model de business în benzinăriile proprii
OMV Petrom a început implementarea unui nou model de business în cadrul rețelei de benzinării Petrom, prin care se urmărește diversificarea gamei de produse și servicii disponibile pentru clienți.
„Este o premieră în România, însă acest model este validat internațional. Avem în vedere deschiderea, în cadrul benzinăriilor, de restaurante, farmacii, service-uri auto sau ghișee de unde pot fi achiziționate polițe de asigurare. Acestea vor funcționa în spații închiriate către parteneri OMV Petrom. Credem că există o tendință de creștere a ponderii serviciilor auxiliare în benzinării. Aceasta răspunde nevoilor clientului modern, foarte activ, de a avea acces dintr-un singur loc la o gama extinsă de servicii și produse", declară Adrian Nicolaescu, Senior Head of Retail în cadrul OMV Petrom.
Astfel, a fost deschis primul restaurant operat de un brand internațional, care funcționează în cadrul unei stații de distribuție a carburanților. Este vorba de restaurantul Subway, inaugurat la sfârșitul săptămânii trecute în cadrul stației Petrom Veștem, aflată la intrarea în orașul Sibiu.
„Suntem foarte încântați să deschidem alaturi de OMV Petrom primul Subway Drive Thru din România. Acesta va fi, de asemenea, și primul restaurant Subway din România care folosește un decor nou și modern denumit intern Metropolitan Decor. Restaurantul va avea un program non-stop, la fel ca stația Petrom", declară Andrei Trifan, Agent de Dezvoltare Subway.
Citește și: OMV Petrom distribuie dividendele. Vezi cine sunt acționarii
Fondată în 1965, rețeaua Subway numără în prezent peste 42.000 restaurante la nivel mondial, fiind cel mai mare lant de restaurante din lume. Primul restaurant Subway a fost deschis în România în 2012, în prezent rețeaua ajungând la 20 unități.
OMV Petrom are în vedere atât extinderea parteneriatului cu Subway cat și cu alti potențial parteneri, acolo unde există potențial pentru un astfel de business, precum și încheierea de parteneriate pe noi segmente de consum (farma, auto, asigurari etc).
OMV Petrom administrează în România o rețea de 545 stații de distribuție a carburanților, din care 392 operate sub brandul Petrom și 153 sub brandul OMV.
Citește și: Premiu anului pentru OMV Petrom. FANICA, soluția câștigătoare
OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de 66 mil. bep, Grupul are o capacitate de rafinare de 4,2 mil. tone anual si detine o centrala electrica de inalta eficienta de 860 MW si un parc eolian de 45 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate, prin intermediul a circa 800 benzinării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News