OMV Petrom, reacție la protestul angajaților
- Remuneraţia angajaţilor OMV Petrom este la niveluri competitive pentru industria relevantă de petrol şi gaze şi include bonusuri în cuantum fix şi indemnizaţii iar acelaşi nivel competitiv al remuneraţiei va fi menţinut şi pe viitor, au declarat reprezentanţii companiei.
'OMV Petrom se află în proces de negociere a Contractului colectiv de muncă cu sindicatul reprezentativ, Sindicatul Naţional Petrom. Menţionăm că remuneraţia angajaţilor OMV Petrom este la niveluri competitive pentru industria relevantă de petrol şi gaze şi include bonusuri în cuantum fix şi indemnizaţii, conform Contractului colectiv de muncă, precum şi alte beneficii, cum ar fi sistemul privat de asigurări, zile suplimentare de concediu de odihnă, indemnizaţie de concediu de odihnă, zile libere plătite pentru evenimente speciale, bonusuri legate de performanţă etc.
Vom menţine acelaşi nivel competitiv al remuneraţiei şi pe viitor, intenţie pe care am exprimat-o şi în cadrul negocierilor pentru Contractul colectiv de muncă. Ne bazăm pe buna-credinţă a partenerilor noştri de dialog social pentru a finaliza cât mai rapid negocierile, cu rezultate favorabile pentru salariaţii noştri', au spus reprezentanţii OMV Petrom, la solicitarea Agerpres.
Precizările vin în urma protestelor angajaţilor companiei, membri ai Sindicatului Naţional Petrom, faţă de 'oferta inadecvată' formulată în cadrul negocierilor pentru noul Contract Colectiv de Muncă. 'Principalele nemulţumiri ale salariaţilor OMV Petrom includ oferta jignitoare pentru evoluţia viitoare a veniturilor, sub rata inflaţiei, valoarea redusă a tichetului de masă şi scăderea compensaţiilor pentru biletele de tratament.
Protestatarii au subliniat faptul că această ofertă nu reflectă eforturile lor constante şi contribuţia esenţială la consolidarea poziţiei de lider al companiei în industrie, precum şi la profitul de 2,5 miliarde de lei înregistrat în primele nouă luni ale anului 2023. În loc să sărbătorească oferind cadouri copiilor, salariaţii au fost nevoiţi să iasă în stradă, pentru a atrage atenţia asupra condiţiilor salariale inacceptabile.
OMV Petrom este îndemnată să reevalueze oferta salarială şi să vizeze un acord echitabil şi benefic pentru angajaţii săi, resursa cea mai importantă. Membrii de sindicat vor continua să îşi facă auzită vocea şi să lupte pentru drepturile lor legitime în speranţa unei soluţii constructive', se menţionează într-un comunicat al sindicatului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News