Emanoil Bocean, consilier personal al primarului Sectorului 1 Andrei Chiliman şi coordonator al Poliţiei Locale din acest sector, a fost reţinut, marţi, de procurorii DNA Ploieşti, au declarat surse judiciare.
Potrivit acestora, Bocean este acuzat de trafic de influenţă. Emanoil Bocean a fost adus la sediul DNA Ploieşti cu mandat după ce procurorii anticorupţie au făcut, timp de mai multe ore, percheziţii la Poliţia Locală a Sectorului 1 şi la biroul acestuia.
Conform surselor, Bocean ar fi fost unul dintre cei care intermediau distribuirea către membrii grupului de interese al primarului Andrei Chiliman a comisioanelor oferite de diverse societăţi în schimbul contractelor cu primăria.
Procurorii DNA Ploieşti au efectuat, marţi, mai multe percheziţii în în municipiul Bucureşti şi în judeţul Constanţa în două cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie comise în perioada 2009 - 2014. Potrivit unui comunicat al DNA, este vorba despre nouă percheziţii, una având loc la sediul unei instituţii publice, iar celelalte la sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol