OMS a convocat COMITETUL de URGENȚĂ pentru a discuta despre noile tulpini de COVID-19
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
oms a convocat comitetul de urgenta tulpinile covid19
oms a convocat comitetul de urgenta tulpinile covid19
Organizația Mondială a Sănătății a convocat comitetul de urgență cu două săptămâni mai devreme decât era prevăzut.

Comitetul de urgență al Organizației Mondiale a Sănătății se va întruni joi, cu două săptămâni mai devreme, pentru a discuta despre noile tulpini ale coronavirusului din Africa de Sud și Marea Britanie, care s-au răspândit rapid în cel puțin 50 de țări și au declanșat o alarmă pe toată planeta. Noile tulpini identificate identificate, care par a fi semnificativ mai infecțioase decât tulpina care a apărut în China în 2019, vin în timp ce numărul infecțiilor forțează mai multe națiuni să instituie stări de urgență.

Comitetul se întrunește în mod normal la fiecare trei luni, dar OMS a spus că directorul general a grăbit întâlnirea „pentru a lua în considerare chestiuni care necesită discuții urgente”. Există îngrijorări cu privire la faptul că noile mutații pot face anumite vaccinuri mai puțin eficiente, subminând aprecierile că vaccinările oferă cea mai bună speranță de recuperare după pandemia globală.

Reuniunea are loc în timp ce infecțiile la nivel mondial au crescut la peste 91 de milioane, iar decesele s-au apropiat de două milioane, guvernele din întreaga lume impunând stări de urgență și restricții ce afectează economiile. Totodată, o a treia mutație, originară din Amazonia, și a cărei descoperire a anunțat-o Japonia duminică, este în prezent analizată și ar putea avea un impact asupra răspunsului imun, potrivit OMS, informează TheGuardian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel