Data publicării:

Olandezul Tom Dumoulin ratează Turul Spaniei

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

Ciclistul olandez Tom Dumoulin, învingător în Giro d'Italia 2017, nu se va reface la timp după accidentarea pe care a suferit-o la genunchi şi nu va lua parte la ediţia din acest an a Turului Spaniei, după ce a ratat şi Turul Franţei, din acelaşi motiv, anunţă presa batavă, citată de AFP.

"În aceste momente suntem concentraţi pe recuperarea sa totală, care însă nu va fi gata la timp pentru Vuelta", a spus un purtător de cuvânt al echipei Sunweb, citat de ziarele Algemeen Dagblad şi De Telegraaf.

Dumoulin a suferit o leziune la genunchiul stâng în urma unei căzături, în cursul etapei a patra a Turului Italiei 2019, a cărei gravitate l-a obligat să se retragă din cursă şi să rateze ulterior Turul Franţei, desfăşurat luna trecută.

Rutierul olandez a câştigat Giro d'Italia în 2017, iar un an mai târziu s-a clasat pe locul secund în această cursă, precum şi în Turul Franţei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel