Data actualizării:
Data publicării:

Motivul pentru care David Popovici nu vrea să mai conducă mașinile primite de la Ion Țiriac

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sport
WhatsApp
foto: Facebook, David Popovici
foto: Facebook, David Popovici

David Popovici a dezvăluit faptul că nu mai conduce mașinile primite de la Ion Țiriac.

Înotătorul David Popovici a dezvăluit că nu mai conduce mașinile în valoare de 100.000 de euro primite cadou de la omul de afaceri Ion Țiriac, care îl premiase în acest fel pentru performanțele de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Sportivul a luat decizia de a conduce mașina proprie, veche de 10 ani. Uneori merge și cu autobuzul, în loc să se folosească de mașinile noi pe care le-a primit, a mai spus acesta.

VEZI ȘI: Ion Țiriac își anunță candidatura la prezidențiale: Absolut serios, dar nu acum, ci în 2064

„Nu pot să o conduc pentru că atrage prea mult atenţia, aşa că prefer să conduc maşina mea obişnuită. O maşină care se pierde mult mai repede în mulţime”, a declarat David Popovici la Radio Zu.

„Eu conduc un Audi A3, vechi de 10 ani. Mai merg şi cu autobuzul. (…) Mă bucur că acum am ocazia să zic că am o maşină complet obişnuită, un Audi cu 105 cai putere”, a dezvăluit David Popovici.

Precizăm că sportivii români medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Paris au primit autoturisme personalizate de la omul de afaceri Ion Ţiriac. În total, Fundația Țiriac a oferit 22 de mașini, cu valori cuprinse între 30.000 și 50.000 de euro, iar sportivii care au câştigat două medalii olimpice la Paris - David Popovici, Roxana Anghel, Ioana Vrînceanu, Ancuţa Bodnar și Simona Radiş - au primit câte două autoturisme.

VEZI ȘI: David Popovici, solicitare care l-a lăsat fără reacţie pe Ion Ţiriac. "Cum adică? Dumneata eşti campion olimpic"

Sportivii români care au obținut rezultate remarcabile la Jocurile Olimpice

La Jocurile Olimpice de la Paris, sportivii români au cucerit un total de nouă medalii, dintre care trei de aur, patru de argint și două de bronz. Echipajul de canotaj – opt rame cu cârmaci (8+), format din Maria Magdalena Rusu, Roxana Iuliana Anghel, Nicoleta Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereș, Ioana Vrînceanu, Simona Geanina Radiș și Victoria Ștefania Petreanu, a adus una dintre medaliile de aur. De asemenea, Andrei Sebastian Cornea și Marian Florian Enache au obținut aurul la canotaj – dublu vâsle (2x), iar înotătorul David Popovici a triumfat la proba de 200 metri liber.

Sportivii români au avut rezultate remarcabile și pe treapta a doua a podiumului. Mihaela Valentina Cambei a obținut argintul la haltere – categoria 49 kg, în timp ce echipajele de canotaj formate din Gianina Elena van Groningen și Ionela Livia Cozmiuc (dublu vâsle categorie ușoară - L2x), Ioana Vrînceanu și Roxana Iuliana Anghel (dublu rame - 2-), și Simona Geanina Radiș și Nicoleta Ancuța Bodnar (dublu vâsle - 2x), au adus alte medalii de argint pentru România.

Bronzul a fost câștigat de înotătorul David Popovici la proba de 100 metri liber, precum și de gimnasta Ana Maria Bărbosu la sol, după un apel de succes la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel