Oana Bulai: PSD a redepus în Parlament proiectul de lege care permite finalizarea hidrocentralelor construite în arii protejate
Oana Bulai, deputat PSD de Neamț, spune că cele 11 hidrocentrale construite în ariile protejate trebuie terminate. PSD a redepus un nou proiect în parlament în acest sens.
"Proiectele energetice sunt foarte importante în contextul actual. Toate țările din Uniunea Europeană, dar și din întreaga lume, caută soluții pentru a-și asigura surse de energie.
Ar fi iresponsabil ca România să renunțe la proiecte din energie care sunt deja construite. PSD a redepus în Parlament proiectul de lege care permite finalizarea hidrocentralelor construite în arii protejate! Legea depusă de PSD este în sine bună. Totuși, din cauza atitudinii conduerii USR, care a contestat la CCR proiectul inițiat de PSD și adoptat de Parlament, am pierdut 7 luni, timp în care aceste hidrocentrale puteau fi terminate. La redepunerea acestui proiect de lege s-au avut în vedere toate obiecțiile făcute de CCR.
Cred că și cei din USR regretă acum fapta lor iresponsabilă.
Sunt 11 hidrocentrale aproape finalizate, iar abandonarea acestora ar fi o decizie greșită.
Trebuie să utilizăm toate resursele de care dispunem pentru a ne asigura necesarul de energie. În vremuri grele trebuie să ținem cu România, cu românii!", precizează parlamentarul PSD de Neamț.
Vezi și: Florin Manole: PSD Sector 1 cere demisia primarului Clotilde Armand
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News