O româncă în top 5 a celor mai buni barmani la turnarea berii în pahar
Nicoleta Tănase a fost aleasă printre cei mai buni cinci barmani din lume la turnarea perfectă a berii, în cadrul competiţiei internaţionale Stella Artois World Draught Masters, ce a avut loc săptămâna trecută la Londra, informează un comunicat.
Competiţia internaţională Stella Artois World Draught Masters, singurul concurs de talie mondială de servire a berii adresat barmanilor profesionişti, i-a reunit, săptămâna trecută, pe cei mai talentaţi 25 de barmani ai lumii, în barul Old Billingsgate de la Londra. România a fost reprezentată de Nicoleta Tănase, de la barul White Horse din Bucureşti, câştigătoarea fazei naţionale a competiţiei. Nicoleta a terminat concursul pe locul al cincilea, clasându-se după reprezentanţii Statelor Unite ale Americii, Australiei, Belgiei şi Canadei.
Concurenţii s-au înfruntat pentru a câştiga titlul de "Maestru absolut în turnarea perfectă a berii" şi a trebuit să respecte "Ritualul celor 9 paşi", un ceremonial rafinat şi vechi de 600 de ani.
Noul "Maestru absolut al turnării perfecte a berii" este Chris Myers din SUA. Acesta a devenit ambasador global al "Ritualului turnării perfecte" şi va călători timp de un an în întreaga lume pentru a-i învăţa şi pe alţi barmani secretul celor nouă paşi.
Concursul anual Stella Artois World Draught Masters se află la cea de-a 14-a ediţie. Bergenbier S.A. este singura companie care găzduieşte şi organizează în România un concurs internaţional de servire a berii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News