Poliţia din Florida a descins luni la locuinţa unei cercetătoare concediate în primăvară din Departamentul Sănătăţii (DOH), transmite Agerpres. Femeia întreţinea un grafic privind evoluţia epidemiei de COVID-19 în stat, alternativ la cel oficial, relatează Reuters şi dpa.
"Azi nu vor fi actualizări. La ora 8.30 dimineaţa, poliţia a venit la mine acasă şi mi-a luat toate echipamentele informatice. Au primit mandat după ce DOH a depus o plângere. Mi-au pus pistolul în faţă. Mi-au ameninţat copiii cu puştile", a anunţat luni după-amiaza pe Twitter Rebekah Jones, în vârstă de 31 de ani.
Ea l-a acuzat de asemenea pe guvernatorul statului, Ron DeSantis, că a orchestrat raidul, afirmând că a acesta "a trimis gestapo-ul" pentru a "ridica dovezi privind corupţia la nivel de stat".
De ce este suspectată cercetătoarea
Comisarul Rick Swearingen de la poliţia din Florida a explicat ulterior că Jones este bănuită că a folosit neautorizat sistemul de comunicaţii al biroului DOH din stat, după ce în noiembrie un mesaj text care ar fi fost trimis celor aproape 1800 de angajaţi ai acestuia de la o adresă de IP asociată cu contul de internet al familiei Jones i-a încurajat să "ia atitudine înainte să moară încă 17.000 de oameni".
Rick Swearingen a dezminţit totodată, într-o declaraţie scrisă, că agenţii ar fi ameninţat pe cineva cu arma în locuinţa femeii.
Acuzații grave despre manipularea datelor COVID-19
Aceasta a fost concediată în mai, după ce s-a plâns într-un email către utilizatorii unui portal de date oficiale că statul manipulează aceste date. Cercetătoarea a declarat pentru Miami Herald că, în opinia sa, anchetatorii vor să afle de fapt cu ce angajaţi ai ministerului a discutat după ce a fost concediată.
După ce a plecat din DOH, Jones a creat propriul "tablou de bord" pentru evoluţia COVID în stat, cu date mai detaliate decât oferea în acel moment ministerul, inclusiv privind capacitatea spitalelor, şi susţine că a fost dată afară pentru că nu a vrut să manipuleze date în favoarea redeschiderii economiei.
Ea a dezvoltat şi un monitor COVID pentru urmărirea situaţiei cazurilor de contaminare din şcoli la nivel naţional, date pe care oficialii din Florida le colectează, dar multă vreme nu le-au făcut publice. Biroul guvernatorului din Florida, Ron DeSantis, a explicat în mai că Rebekah Jones a dat dovadă de "nesupunere", inclusiv prin operarea de modificări în mod unilateral în tabloul de bord oficial privind epidemia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul despre care Daniel Buzdugan spune că ar putea fi Salonicul României - Foto în articol
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- Romanița Iovan, mărturisiri: "Sunt în viață datorită mamei, pentru că au fost presiuni". Reacția tatălui la maternitate
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Gelozia, minciuna şi manipularea asociată cu dependenţa de droguri, impact asupra relaţiilor de cuplu. Radu Leca: Sunt singurul din România care o spune
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Va plăti rate până la 68 de ani pentru un apartament cu două camere, dar nu-i pare rău. „Accept situația așa cum este”
- Ce a făcut președintele Iranului, Ebrahim Raisi, înainte de accidentul cu elicopterul
- Compania de apă controlată de Ion Dumitrel, CJ Alba, usucă la buzunare. Doi pensionari speciali, la robinet
- UPDATE: Semiluna Roșie a Iranului neagă faptul că ar fi fost găsit elicopterul / Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, Ebrahim Raisi, s-a prăbușit
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă
- Lupta dependenților, de două ori mai grea într-un cuplu în care ambii consumă. Psiholog: Partenerul poate fi un obstacol în calea recuperării
- România o ia pe urmele Greciei. Negrescu: Cheltuielile statului, cu 28% mai mari în 2024, în țara codașă la colectarea TVA