Data publicării:

Novak Djokovic nu va juca la US Open, deşi a fost inclus pe lista turneului

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Facebook Novak Djokovic
Facebook Novak Djokovic

Organizatorii US Open au anunţat că sârbul Novak Djokovic nu va participa la turneul de Grand Slam. 

"Potrivit regulamentului ITF pentru turneele de Grand Slam, toți jucătorii eligibili sunt introduși automat pe tabloul principal, în baza clasamentului întocmit cu 42 de zile înainte de prima zi a turneului.

US Open nu prevede vaccinarea obligatorie pentru jucători, dar va respecta poziția Guvernului SUA privind accesul în țară pentru persoanele nevaccinate", se arată într-un comunicat al organizatorilor turneului US Open, conform Digisport.

Senatorii americani, mesaj pentru Biden legat de prezenţa lui Djokovic la US Open: Hei, Joe, ce zici de altă persoană nevaccinată?

Doi senatori americani susţin participarea lui Novak Djokovic la US Open şi i-au transmis mai multe mesaje în acest sens lui Joe Biden, preşedintele SUA. 

Senatorul Drew Springer a notat pe contul său de Twitter că și Djokovic ar putea intra în America, așa cum o fac mulți imigranți care pătrund ilegal în țară, menționându-l pe Joe Biden drept principalul vinovat pentru această situație, scrie Eurosport.

"Biden îi interzice lui Novak Djokovic să vină în Statele Unite pentru a juca la US Open, dar permite milioanelor de imigranți ilegali nevaccinați să treacă granița. Hei Joe, ce zici de o altă persoană nevaccinată?", a scris Springer, care este susținut de colegul său, Rand Paul.

Acesta din urmă și-a exprimat și el, pe rețelele de socializare, sprijinul față de Novak Djokovic cu privire la participarea sa la US Open:

"Trăiască pozițiile eroice pentru libertatea medicală a campionului de la Wimbledon Novak Djokovic. Huo pentru politica neștiințifică de interzicere a intrării în Statele Unite pentru cei care au deja imunitate naturală", a notat Paul pe contul său de Twitter.

Djokovic, resemnat cu ideea că ar putea să nu joace la US Open. "Nu e sfârşitul lumii"

Sârbul Novak Djokovic, recentul câştigător de la Wimbledon, a declarat joi, la inaugurarea unui complex de tenis în Bosnia, că "nu este sfârşitul lumii" dacă nu va juca la ediţia din acest an de la US Open, informează RMC Sport.

Djokovic a vorbit despre viitorul său pe termen scurt. Nevaccinat şi neautorizat deocamdată să joace la US Open (29 august - 11 septembrie), sârbul relativizează o posibilă absenţă la New York.

Nevaccinat, sârbul nu este autorizat să intre pe teritoriul SUA conform regulilor anti-Covid în vigoare în această ţară, el riscând astfel să fie exclus de la acest turneu.

"Sunt tenisman profesionist şi vreau să mă aflu oriunde pot juca. Politica nu mă interesează. Am părerile mele, iar ceea ce vreau este ca fiecare să aibă libertatea să aleagă ce este mai bine pentru el. Mi-aş dori ca, cel puţin, decizia mea să fie respectată. Dacă sunt autorizat, voi fi la New York. Dacă nu, nu este sfârşitul lumii", a afirmat cel care are 21 de turnee de Mare Şlem câştigate.

Nu ar fi prima oară când "Nole" este privat de un turneu de Mare Şlem deoarece nu este vaccinat împotriva Covid. La începutul anului, el a fost nevoit să părăsească Australia şi nu a putut participa la turneul de Grand Slam de la Melbourne.

"Telenovela asta n-a fost, evident, ceva plăcut. Mulţi încă mai cred că am forţat ca să intru în Australia fără autorizaţie, dar nu este adevărat şi am demonstrat-o în instanţă. Nu mă voi duce niciodată într-o ţară care nu mă vrea şi care nu mi-a dat permisiunea. Şi sper să mă pot întoarce acolo în ianuarie. Îmi place Australia şi vreau să revin acolo. Iar acolo am avut cele mai bune rezultate în turneele de Mare Şlem. Sper că voi fi prezent", a spus sârbul, citat de Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel