Nou centru de carantinare pentru suspecţii cu COVID-19
Un nou centru de carantinare a fost pregătit de primăria Brașov, acesta fiind al cincilea.
Primăria municipiului Braşov a anunţat sâmbătă că a pregătit un nou centru de carantinare, în care au fost amenajate 11 locuri, însă capacitatea acestuia ar putea creşte în funcţie de solicitări.
Noul centru se alătură altor patru centre de carantină existente în Braşov, potrivit instituţiei.
"Având în vedere evoluţia numărului de persoane care trebuie internate într-un centru de carantină, Primăria Braşov a pregătit încă unul (...) Este al cincilea din municipiul Braşov. Primele patru au o capacitate de 123 de persoane", a Biroul de presă al municipalităţii braşovene.
Conform Instituţiei Prefectului Braşov, în judeţul Braşov se află în prezent 198 de persoane în carantină, iar alte 4.033 sunt autoizolate şi monitorizate la domiciliu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News