În continuarea precizărilor anterioare privind modificarea condiţiilor de intrare pe teritoriul Republicii Federale Germania în contextul pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile germane au anunţat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul Republicii Federale Germania, în special cu privire la regimul de carantină în cazul persoanelor care sosesc din zone de risc, inclusiv din România.
Măsurile sunt aplicabile începând cu data de 8 noiembrie 2020 şi vizează, în principal, reducerea perioadei de carantină obligatorie de la 14 la 10 zile, precum şi restrângerea semnificativă a posibilităţii de exceptare de la măsura carantinei prin prezentarea unui test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat anterior intrării pe teritoriul german.
Astfel, conform informaţiilor comunicate de autorităţile germane, perioada de carantină poate fi suspendată anterior expirării termenului standard de 10 zile numai dacă persoana în cauză efectuează un test pentru depistarea infecţiei cu COVID-19, începând cu a cincea zi după intrarea în Republica Federală Germania, şi doar de la momentul comunicării unui rezultat negativ al testării. De asemenea, persoanele care sosesc din zone de risc trebuie să îşi înregistreze datele personale prin intermediul paginii de internet: www.einreiseanmeldung.de.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024