Data publicării:
Mesajul lui Nehammer la moartea primei femei cancelar din istoria Austriei
Fostul cancelar austriac Brigitte Bierlein a murit, luni.
Brigitte Bierlein a decedat la vârsta de 74 de ani, au transmis luni autorităţile, conform agenţiilor internaţionale de presă.
Bierlein a devenit prima femeie cancelar din istoria Austriei în anul 2019, în urma prăbușirii guvernului predecesorului său, Sebastian Kurz, din cauza scandalului de corupţie Ibiza.
Totodată, Bierlein a fost prima femeie care a prezidat Curtea Constituţională, după ce a devenit vicepreşedinte al celei mai înalte instanţe şi prima femeie procuror general.
În mijlocul uneia dintre cele mai mari crize instituţionale din Austria de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, respecitv scandalul Ibiza, Bierlein a demisionat din poziția de preşedinte al Curţii Constituţionale, funcție în care fusese promovată cu doi ani mai devreme.
Bierlein a condus Austria timp de şapte luni într-un guvern interimar condus de funcţionari publici, până la data de 7 ianuarie 2020, când actuala coaliţie formată din conservatori şi Verzi a ajuns la putere după alegerile anticipate.
Karl Nehammer, actualul cancelar (prim-ministru), a 'regretat profund' decesul predecesoarei sale, într-un comunicat publicat pe reţeaua de socializare X, în care a zis că Bierlein 'şi-a asumat responsabilităţi într-o perioadă dificilă din dragoste pentru patria sa'.
În urmă cu câţiva ani, Bierlein a comentat secretul succeselor sale într-o lume a funcţiilor înalte deţinute de bărbaţi, spunând că este motivată de 'o anumită ambiţie sănătoasă' şi de 'multă plăcere în muncă'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News