Data actualizării:
Data publicării:

Nebunie cu facturile. Virgil Popescu: ”Încrengături” la ANRE care nu se mai dezlipesc

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Economie
WhatsApp
Popescu: Guvernul discută miercuri ordonanţa privind refacerea facturilor eronate la energie
Popescu: Guvernul discută miercuri ordonanţa privind refacerea facturilor eronate la energie

„ANRE e a statului român, să fie în slujba cetățeanului”, a spus, joi, ministrul Virgil Popescu.

„Am o relație foarte bună cu președintele ANRE, discutăm, să nu se înțeleagă greșit. Dar acolo, în spate, se pare că, de-a lungul timpului, pentru că sunt oamenii foarte vechi, s-au făcut diverse încrengături care nu se mai dezlipesc. Să nu uităm că am mai avut discuții când a fost cu liberalizarea în decembrie, ianuarie. Ne-am pus la masă în Consiliul Concurenței și au fost discuții. Noi am solicitat atunci ca tuturor clienților să le vină automat cea mai bună ofertă din piață, dacă vă aduceți aminte. Asta am vrut. Ei bine, nu! Tot din eșalonul 2 al ANRE s-a spus nu se poate așa face. Chiar cineva a adăugat: păi pierd furnizorii. Păi asta e problema noastră?!”, a spus, joi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, la DCNews, invitat în cadrul emisiunii lui Răzvan Dumitrescu, „Ce se întâmplă”.

„ANRE e a statului român, să fie în slujba cetățeanului și, evident, să facă reguli în piață și să se asigure că respectă regulile în piață”, a subliniat Virgil Popescu.

Ministrul Virgil Popescu, invitatul lui Răzvan Dumitrescu la „Ce se întâmplă?”

Youtube video image

 

Consumatorii finali care au neclarităţi cu privire la valoarea facturii trebuie să se adreseze în primul rând furnizorului, care este obligat să ofere explicaţii clare, apoi, dacă nu sunt mulţumiţi de răspuns, să depună plângeri la Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie, la alte instituţii şi chiar în justiţie, transmit reprezentanții ANRE într-un comunicat.

„Clienţii finali care au neclarităţi privind facturarea energiei electrice şi a gazelor naturale trebuie să se adreseze furnizorului care a emis factura în discuţie pentru clarificări, acesta având obligaţia transmiterii unei explicaţii clare şi uşor de înţeles a modului în care este calculată valoarea facturii, în special în cazul în care aceasta nu este bazată pe consumul real. În măsura în care apreciază că prin răspunsul formulat nu au fost aduse clarificările necesare, clientul final are posibilitatea să se adreseze ANRE sau altor instituţii care au atribuţii în acest sens, chiar şi instanţei de judecată”, au precizat reprezentanţii ANRE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel