În contextul pandemiei de coronavirus, dar și al problemelor socio-economice, Alina Mungiu-Pippidi a făcut o scurtă radiografie a României pentru anul 2021. Aceasta a fost invitată la emisiunea Subiectiv, la Antena 3, unde a vorbit despre necesitățile urgente ale României:
„Eu nu am văzut în Germania oameni necredibili, oameni care spun aiureli, oameni a căror singură menire e să semene neîncrederea în sistemul medical într-o perioadă în care trebuie să avem încredere în sistemul medical, nu i-am văzut promovați ca la televiziunile din România. Eu nu am văzut în Germania doctori de statura acestor impostori din România, doctori care nu lucrează cu bolnavi și care apar și sunt mari agenți credibili în televiziune.
Înțeleg sistemul medical, în România există doctori absolut extraordinari, credibili, doctori ca Adrian Streinu-Cercel. Totuși, la televizor au apărut și doctori traseiști din anumite partide, impostori care au avut noroc că au scăpat de DNA. Fiți atenți ce doctori promovați!
Într-o populație precum a noastră și a bulgarilor, obiectiv populația cu cea mai scăzută educație sanitară din Europa, de departe. Noi trebuie să ne întrebăm de ce avem cea mai mare mortalitate infantilă, de ce la noi avortul e legal, dar continuăm să avem un număr foarte mare de avorturi septice, mizerabile, făcute la țară, de ce avem violența domestică cea mai mare. De asemenea, dacă vă uitați, consumul de periuțe de dinți și de săpun e cel mai mic din Europa. Toate aceste lucruri trebuie tratate la un loc. Noi avem, în continuare, o populație foarte săracă în mediul rural căreia îi suntem datori să o lămurim, s o ajutăm financiar, să-i creăm dispensare, etc”, a precizat, la Antena 3, Alina Mungiu-Pippidi.
Noile măsuri de relaxare, în vigoare. Condițiile pentru concerte, competiții, nunți și botezuri
De azi, activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 2.500 de persoane, cu obligativitatea purtării măștii de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este cuprinsă între 2 și 3/1.000 de locuitori și toți participanții sunt vaccinați, cu 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
În cazul în care incidența cazurilor de Covid din localitate este mai mică de 1 la mie, se permite desfășurarea, în aceleași condiții, a activităților culturale, artistice și de divertisment în spații deschise cu participarea a cel mult 75.000 de persoane.
„Activitățile se pot organiza și desfășura în toate localitățile indiferent de rata cumulată a incidenței la 14 zile a cazurilor cu un număr mai mare de 2.500 de persoane, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare”, se mai arată în hotărâre (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Pască pufoasă fără aluat
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”