Data publicării:
Moleculă Covid-19, Streinu-Cercel. ANAF, PRECIZĂRI despre blocajul de la Vama București
Cu o seară în urmă, profesorul Adrian Streinu-Cercel a spus că o moleculă care luptă împotriva Covid-19 este blocată de patru zile în Vama București.
ANAF a făcut precizări despre acest subiect.
”Cu privire la declarațiile domnului Adrian Streinu - Cercel, din emisiunea TV din 16 aprilie, precizãm cã Direcția Generalã a Vãmilor nu are în evidențã/înregistratã nicio declarație vamalã privind "molecula" la care se face referire.
Mai mult, încã din seara difuzãrii emisiunii, domnul doctor a fost contactat de conducerea vãmii pentru a se clarifica situația descrisã.
Reamintim cã personalul vamal trateazã cu prioritate operațiunile desfãșurate de organizațiile și agenții economici, acordând o atenție specialã activitãții de import de materiale si echipamente medicale, asigurând îndeplinirea formalitãților vamale și în afara programului normal de lucru”, a transmis ANAF.
Joi seară, dr. Adrian Streinu-Cercel, întrebat de Mihai Gâdea, la Antena 3, care este cel mai eficient tratament de până acum împotriva noului coronavirus, a răspuns astfel: „E tare complicat. Am folosit tot felul de scheme. (...) Încercăm să aducem și alte medicamente. De exemplu, de patru zile, stă în Vama București o moleculă pe care am adus-o și nu o putem scoate de acolo. Considerente de tip birocratic. Încep să mă satur și eu de birocrație asta, pe cuvântul meu! Într-o astfel de situație, toată lumea ar trebui să pună pixul pe hârtie și să spună unde trebuie să semnez?! Încep să obosesc. Credeți-mă!"
Întrebat mai departe la ce este folosită mai exact molecula, a zis: „Un medicament împotriva noului coronavirus. Un sponsor a cumpărat-o, a adus-o, e în vamă."
Totodată, întrebat dacă crede în eficacitatea moleculei respective, a spus: „Da, bineînțeles. Sunt o serie de date științifice. (...) A fost folosită în partea de Est a planetei."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News