Vremea se încălzește, apoi temperaturile scad din nou. Elena Mateescu, ANM: Valori de până la -10 grade
Vremea se schimbă, iar temperaturile vor scădea.
Elena Mateescu, director al Administrației Naționale de Meteorologie, a spus ce urmează din punct de vedere al vremii în România.
„Într-adevăr vorbim de valori ușor în creștere la nivelul temperaturilor maxime mai ales. Dacă astăzi cel mai cald a fost în partea de sud-vest, unde am înregistrat valori de până la 10-11 grade Celsius, mâine contăm pe valori cuprinse între 5 și până la 13 grade pentru ca debutul săptămânii și primele zile din săptămâna următoare să fie caracterizate de valori între 7 și până la 14, posibil 15 grade Celsius.
În același timp este posibil să consemnăm și precipitații sub formă de ploaie în Maramureș, în nordul Crișanei, dar și lapoviță și ninsori mai ales în jumătatea nordică a Carpaților Orientali, unde și rafalele vor depăși 70-80 de km pe oră.
Ce se întâmplă săptămâna viitoare
În a doua parte a săptămânii viitoare însă temperaturile vor scădea semnificativ astfel încât din nou, mai ales în jumătatea nordică, să consemnăm valori care nu vor depăși 6-7 grade Celsius, caracterizând o vreme mai rece. Chiar și minimele rămân destul de coborâte, nopți și dimineți reci, valori de până la -8, posibil -10 grade Celsius în depresiuni, până la valori de 6 grade în restul țării. Inclusiv în Capitală, minime mai coborâte, spre -2 grade, 0 grade”, a declarat Elena Mateescu la România TV.
ANM, vremea 18 noiembrie - 16 decembrie
Precizăm că meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, când vremea se anunță în general apropiate de limitele perioadei, în timp ce regimul de precipitații este unul excedentar în prima parte a intervalului prognozat.
Vremea 18 - 25 noiembrie
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în jumătatea vestică a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi excedentar în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice și nord-vestice.
Vremea 25 noiembrie - 2 decembrie
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor mai coborâte în jumătatea vestică a țării.
Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval în toate regiunile.
Vremea 2 - 9 decembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval în toate regiunile.
Vremea 9 - 16 decembrie
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, cu posibilitatea unui ușor deficit în regiunile sudice. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News