Data publicării:
• Mircea Badea, despre antivaccinistul din Zalău, fan Șoșoacă: Fii șmecher până la capăt! / Târziu de la AUR a vrut să dea o replică, dar s-a încurcat în limba română
Mircea Badea a reacționat după ce liderul protestelor anti-vaccin din Zalău, Erno Kovacs, în vârstă de 50 de ani, s-a infectat cu SARS-CoV-2 și a ajuns la spital, iar acum susține vaccinarea și spune că îi pare rău pentru ceea ce a făcut înainte. Era mega fan Diana Șoșoacă și se poza la proteste alături de ea.
”Am văzut un antivaccinist din Zalău care se ducea cu Șoșoacă să antivaccinească pe la mitinguri. Până aici este ok, este opțiunea lui. După care, a dat carcalacul peste el și, dintr-o dată, e prin spitale și mulțumește medicilor că l-au ajutat și acum spune să ne vaccinăm că a aflat și el că este nasol. Ce este rău în ce a făcut acest om? Că are el opțiune despre vaccin.. este treaba lui. Că a ales să nu se vaccineze... este fix treaba lui. Că s-a dus să aibă un punct de vedere comun cu Diana Șoșoacă... nici cu asta nu am o problemă. Până aici nu am nimic de zis.
Problema este că atunci când totuși a dat carcalacul peste el, s-a dus la spitalele pe care le-a blocat, el generic vorbind, vorbim în primul rând de un personaj colectiv portretizat de acest element reprobabil din Zalău. Dacă tot ai țipat să nu se vaccineze oamenii, atunci mori acasă. Nu te mai duce prin spitale s-o arzi că trebuie să te salveze sistemul medical pe care l-ai acuzat de tot felul de chestiuni. Nu te mai suci acum. Rămâi la tine acasă: trăiești, foarte bine, nu trăiești, foarte bine. Nu te duce tu să blochezi sistemul sanitar. Fii șmecher până la capăt! Fii antivaccinist până la capăt! Este dreptul să ai opțiuni, foarte bine! Dacă o pățești, ghinion, asta e! Penibil este că s-a dus la spital. Nu ai ce să cauți la spital! Dacă te-ai sucit, ești penibil”, a zis Mircea Badea.
Claudiu Târziu, parlamentar AUR, un partid anti-vaccinist, a replicat la Antena 3: ”Nu am ce să comentez aici... Domnul Badea, pe fond, are dreptate în sensul în care trebuie să existe libertate de alegere. Unde nu cred că are dreptate este acolo unde spune că cineva care se îndoiește de vaccin nu are ce căuta la spital”.
Apoi, Claudiu Târziu a mai făcut o afirmație despre vaccinuri, doar că le-a spus ”vaccine”. Sesizați penibilul situației? Să nu știi pluralul de la ”vaccin”, dar să spui ce conține vaccinul arată multe despre intelectul unui om. Când ai probleme elementare de limba română, de nivelul clasei a doua, și nu cunoști pluralul unui cuvânt, dar spui că vaccinul, din punct de vedere medical, produce efecte negative (total fals, de altfel)... nu mai este nevoie de niciun comentariu.
Claudiu Târziu a continuat: ”Nu știu ce a făcut domnul din Zalău care era în fruntea unei mișcări antivacciniste. Nici nu știu dacă există o astfel de mișcare. O fi făcut tărăboi în stradă, habar nu am. Faptul că s-a dus la spital fiind asigurat nu este ceva condamnabil”. O spune tocmai acest parlamentar dintr-un partid - AUR - care a organizat protestele antivacciniste din weekend.
Mircea Badea a adăugat: ”Este condamnabil din punct de vedere moral. Dacă ai avut o opțiune manifestată public, nu mi se pare moral să te succești așa. Așa sunt și mulți asigurați care, la această oră, nu mai au loc în spitale. Moral nu este în regulă”.
VEZI ȘI: Spitalele gem de bolnavi de Covid-19 nevaccinați. Mircea Badea: Obligația morală a unui medic este față de ăla care i-a ascultat
Organizatorul protestelor anti-COVID și anti-vaccin din Zalău a transmis, marți, pe contul său de Facebook un mesaj prin care îndeamnă toți oamenii să se vaccineze
”Vaccinați-vă, dragii mei. Mie îmi pare rău că nu m-am vaccinat. Nu lăsați să treacă timpul. Îmi pare rău că am fost împotriva vaccinării și contra COVID. Am să promovez vaccinul. Medicii sunt eroi. Trebuie respectați, îmi aplec capul în fața lor”, a spus Erno Kovacs.
Bărbatul le-a mulțumit medicilor și le-a scuze pentru neîncrederea pe care a avut-o în aceștia.
Erno Kovacs a ieșit de mai multe ori în stradă la proteste împotriva coronavirus și a măsurilor impuse de autorități.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News