Ministru bulgar: Podul Calafat-Vidin are 20 de probleme serioase
Podul Calafat-Vidin, inaugurat în urmă cu aproximativ patru luni, în prezența premierului Victor Ponta și a omologului său de la Sofia, Plamen Oreșanski, are cel puțin 20 de probleme serioase, identificate de Ministerul bulgar al Transporturilor în urma unei inspecții.
Ministrul Daniel Papazov spune că cel de-al doilea pod peste Dunăre care leagă România de Bulgaria prezintă multe găuri în asfalt, are probleme de drenaj, de iluminat și defecțiuni ale semafoarelor. Presa a vorbit la scurt timp după asfaltarea podului de existența unei gropi foarte mari pe sensul de mers dinspre România spre Bulgaria.
"Nu înţeleg de ce presa a relatat doar despre o singură gaură în asfalt, pe podul Calafat-Vidin, când de fapt sunt numeroase gropi şi alte probleme", a declarat ministrul bulgar al Transporturilor, Danail Papazov, citat de agenția Novinite.
Oficialii bulgari vorbesc și despre probleme cu scurgerea apei, care ajunge să se infiltreze în asfalt.
"Dacă acest lucru ne poate oferi vreo satisfacţie, partea română a podului este într-o stare mai proastă", a adăugat Papazov.
El a adăugat că pe pod există şi probleme cu iluminatul şi chiar cu semafoarele pentru controlul traficului.
Conform sursei citate, în ceea ce priveşte părţile responsabile pentru problemele înregistrate, ministrul a pus la îndoială faptul că firma spaniolă care l-a construit ar putea oferi despăgubiri, în condiţiile în care podul a fost certificat de către comisii interne şi internaţionale. Mai mult decât atât, Papazov a precizat că nu a văzut nicio clauză în contractul încheiat cu constructorii care ar putea da dreptul de a solicita corectarea defectelor grave.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News