"Militarul de canapea" în Elveția. Din cauza COVID-19, mii de recruți își încep instrucția acasă
Din cauza răspândirii coronavirus, armata elvețiană a decis ca mii de recruți să își înceapă stagiul militar acasă.
Pentru a diminua riscul de propagare a COVID-19 în cazărmile sale, armata elveţiană a decis ca mai multe mii dintre recruţii săi să-şi înceapă serviciul militar la domiciliu, potrivit AFP.
În aceste vremuri de pandemie "este soluţia ideală care se impune", a declarat Daniel Reist, purtător de cuvânt al armatei elveţiene. Considerată unul dintre stâlpii de susţinere ai naţiunii, armata elveţiană este organizată ca o miliţie: încadraţi de câteva mii de profesionişti, recruţii trebuie să efectueze un serviciu militar de minimum patru luni, înainte de a fi chemaţi în fiecare an să participe la perioade de câte trei săptămâni de antrenament.
În acest an, circa 15.000 de tineri elveţieni şi elveţience urmează să-şi efectueze serviciul militar, numit şi "şcoală de recrutare" Dar în cazul sosirii masive printre aceşti tineri a unor contaminaţi de COVID-19, armata se teme că nu va avea capacitatea să se ocupe de ei.
Intrarea fizică în şcoala recruţilor se face deci "eşalonat cu scopul de a se asigura ca fiecare recrut al cărui test la COVID-19 este pozitiv să fie îngrijit în mod optim şi ca măsuri de izolare şi carantină adecvate să poată fi aplicate", explică Departamentul federal al apărării într-un comunicat. Un prim grup cuprinzând în special "recruţi sanitari", a căror mobilizare este considerată ca mai urgentă pentru a susţine eventual trupele deja mobilizate pe lângă personalul civil în spitalele elveţiene, va intra în cazarmă de luni.
1/3 recruți își începe stagiul militar acasă
Dar, circa 5.000 din cei 15.000 de recruţi din acest an îşi vor începe instrucţia de acasă timp de trei săptămâni, înainte de a putea să intre la rândul lor în cazărmi. Un fel "teleserviciu militar" sau aşa cum a titrat ironic cotidianul Le Temps din Lausanne "Apariţia militarului de canapea".
"Ei au primit toţi în această săptămână programul de învăţământ, compus din module pe care trebuie să le efectueze acasă, ceea ce este o muncă teoretică, pe ecran", explică Reist.
Recruţii vor trebui să studieze înainte de a îmbrăca uniforma militară cu adevărat funcţionarea armei lor de serviciu, cursuri despre arme bacteriologice şi chimice, regulamente militare şi de protecţie sanitară. "Îi lăsăm să aleagă când vor să-şi facă lecţiile", subliniază Reist. "Plecăm de la principiul că fiecare care îşi face temele cu seriozitate are nevoie de şase de ore de telemuncă zilnic."
Printr-o aplicaţie specifică sunt de asemenea prevăzute "patru ore de antrenament sportiv săptămânal". De notat că aceste trei săptămâni vor fi considerate ca fiind "în întregime considerate ca zile de serviciu militar" şi deci "remunerate în cadrul soldei pe care o primeşte fiecare recrut în timpul şcolarizării sale".
Inițiativa, privită cu ironie - "Pe când războiul de pe canapea?"
Inovaţia îi amuză pe unii - "Pe când războiul de pe canapea?" - glumeşte un internaut, reacţionând astfel la un articol pe site-ul Matin.fr. Alţii consideră ideea un pic lejeră, ca Stefan Holenstein, preşedinte al Societăţii elveţiene a ofiţerilor, citat în Le Temps:"Sunt de acord că trebuie făcute în prezent concesii neconvenţionale, dar totuşi sunt sceptic. Serviciul militar are un caracter practic şi social care nu poate fi înlocuit prin învăţământul prin internet".
El exprimă preocuparea pentru lipsa unui control exercitat asupra activităţilor de "teleserviciu militar".
"Nu ne putem juca de-a poliţiştii cu 5.000 de persoane tinere", admite Reist, "dar este clar că există unele reguli" şi "sistemul observă dacă cineva nu este vreodată acolo". Viitoarele cadre ale acestor recruţi, şefi de secţie şi de companie vor lua contact cu ei şi o linie deschisă funcţionează pentru a-i ajuta dacă va fi necesar, mai asigură purtătorul de cuvânt al armatei.
La sosirea lor în cazarmă după trei săptămâni de armată la domiciliu, recruţii vor fi supuşi unor testări ale cunoştinţelor. "Cei care nu vor reuşi nu vor mai avea permisii", a avertizat Reist, potrivit Digi24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News