Data publicării:
Mikis Theodorakis, 'Zorba Grecul', atac cardiac
Compozitorul grec Mikis Theodorakis a fost spitalizat în urma unui atac cardiac.
Mikis Theodorakis, unul dintre cei mai renumiţi compozitori greci, autorul coloanei sonore a filmului 'Zorba Grecul', a fost spitalizat în urma unui atac cardiac, însă viaţa artistului este 'în afara unui pericol imediat', a anunţat duminică agenţia de presă elenă ANA, citată de AFP.
În vârstă de 93 de ani, Mikis Theodorakis 'a fost transferat vineri la un spital din Atena după o durere puternică la nivelul pieptului şi o anomalie cardiacă', precizată jurnaliştii de la agenţia ANA. Medicii eleni au declarat că artistul este în prezent 'în afara unui pericol imediat', dar au precizat că rămân prudenţi în privinţa evoluţiei medicale a pacientului din cauza vârstei sale înaintate.
Mikis Theodorakis 'Zorba Grecul'
Cunoscut în lumea întreagă după ce a compus coloana sonoră a filmului 'Zorba Grecul' (1964), Mikis Theodorakis este un compozitor prolific, al cărui catalog muzical include simfonii, oratorii şi reinterpretări ale muzicii populare elene. De asemenea, el este considerat o figură emblematică a vieţii politice din Grecia: după ce a participat la rezistenţa împotriva naziştilor, Mikis Theodorakis a fost militant comunist în perioada Războiului Civil (1946-1949) şi luptător înflăcărat împotriva Dictaturii Coloneilor (1967-1974), una dintre cele mai întunecate perioade din istoria contemporană elenă.
Născut pe insula greacă Chios din Marea Egee, pe 29 iulie 1925, Mikis Theodorakis a studiat muzica la Atena şi la Paris. După declanşarea crizei din Grecia în 2010, muzicianul a criticat public tutela creditorilor internaţionali - UE şi FMI - şi austeritatea impusă ţării sale. El a participat la un protest marcat de violenţe, organizat în faţa Parlamentului din Atena, în timpul căruia manifestanţii au fost atacaţi de forţele de ordine cu gaze lacrimogene, în februarie 2012.
Vezi și: Incendii în Grecia. Şefii poliţiei şi pompierilor, înlocuiţi din funcţie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News