Mihail Vlasov fusese condamnat, în februarie, în primă instanță de către Curtea de Apel la patru ani de închisoare cu executare.
Mihail Vlasov a fost judecat sub control judiciar din 30 august 2014, după ce, din 24 aprilie 2014 a fost arestat la domiciliu, în dosarul în care este acuzat că a luat mită 200.000 de euro de la omul de afaceri Gheza Iosif Petroczki. Anterior, din 19 martie 2014 până în 24 aprilie 2014, Vlasov a fost arestat preventiv.
Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României susţinea că în dosarul său nu s-a realizat niciodată un flagrant, iar în rechizitoriu procurorii au spus "numai minciuni", care se vor putea proba la un moment dat.
Citește și: Stenograme în dosarul Mihail Vlasov: Am fost la Crin și am vorbit, mi-a promis că rezolvă, da' eu ştiu?
Mihail Vlasov mai este trimis în judecată de procurorii DNA într-un nou dosar de corupţie, el fiind acuzat că i-a dat mită unui parlamentar, pentru ca acesta din urmă să promoveze un anumit proiect de act normativ.
Potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Mihail Vlasov va fi judecat pentru dare de mită.
Vlasov a fost trimis în judecată de DNA pentru că, în 26 februarie 2013, în calitate de preşedinte al Colegiului de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), i-a cerut unui deputat "să îi susţină interesele", prin promovarea unui proiect de act normativ intitulat "Lege privind registratorii comerciali şi activitatea de înregistrare în registrul comerţului".
Citește și: Exclusiv. Predoiu, prima reacție din PNL după cazul Vlasov
Solicitarea a fost formulată în contextul în care Mihail Vlasov îşi dorea adoptarea unui act normativ prin care Camera de Comerţ şi Industrie a României să poată prelua Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, potrivit rechizitoriului procurorilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol