Microsoft 365 - 10 noi modalități prin care îți poți crește productivitatea la locul de muncă
A trecut mai bine de un an de când am introdus Microsoft 365, soluția completă, inteligentă și sigură care permite angajaților să contribuie la dezvoltarea viitoare a organizației lor.
Clienții încearcă să-și transforme organizațiile și să susțină o forță de muncă mai diversă și mai mobilă decât oricând, și pentru aceasta se bazează pe cele mai recente progrese în tehnologie. Clienți precum Goodyear, Eli Lily și Fruit of the Loom utilizează Microsoft 365 pentru a-și susține angajații la nivel organizațional.
Microsoft 365 se dezvoltă semnificativ, bazându-se pe puterea a peste 135 de milioane de utilizatori de Office 365 pe lună. Windows 10 este utilizat pe aproximativ 200 de milioane de dispozitive comerciale și există o bază de instalare de peste 82 de milioane pentru Enterprise Mobility + Security (EMS). La Conferința Microsoft Ignite din Orlando, au fost prezentate noi capabilități ale Microsoft 365, care le permit tuturor să lucreze la un nivel optim.
1. Microsoft Teams este aplicația business cu cea mai rapidă creștere din istoria Microsoft
După mai puțin de doi ani de la lansare, peste 329.000 de organizații din întreaga lume folosesc Microsoft Teams, inclusiv 87 de companii din Fortune 100. De fapt, 54 de clienți au acum peste 10.000 de utilizatori de Teams, iar Accenture tocmai a trecut de pragul de 100.000 de utilizatori în Teams, fiind lider în domeniu în segmentul companiilor mari. Versiunea gratuită a Teams anunțată recent a crescut și mai mult adopția.
Continuăm să adăugăm noi capabilități importante pentru a încuraja munca în echipă și colaborarea. Noi funcții pentru întâlniri dezvoltate pe baza inteligenței artificiale (AI) sunt acum disponibile - inclusiv estomparea fundalului video și înregistrarea întâlnirilor. Estomparea fundalului utilizează funcția de recunoaștere facială pentru a ascunde imaginile din spate în timpul întâlnirilor video, iar funcția de înregistrare a întâlnirilor vă permite să redați în orice moment conținutul înregistrat al întâlnirii, cu subtitrări și transcriere sincronizate în timp real.
De luna viitoare vor fi disponibile în Microsoft 365 și transmisiuni live și la cerere, astfel încât să puteți crea și transmite evenimente în Teams, Microsoft Stream sau Yammer, pentru a informa și implica angajații, oriunde s-ar afla. Din octombrie, angajații pot viziona conținut video pe dispozitive mobile, cu ajutorul aplicației mobile Stream pentru iOS și Android, cu suport pentru vizualizare offline. Lucrăm cu ecosistemul de parteneri de dispozitive pentru a oferi noi terminale optimizate pentru întâlniri și apeluri în Teams, incluzând noul Surface Hub 2 care va fi distribuit în al doilea trimestru al anului 2019. Surface Hub 2 este perfect pentru lucrul în echipă dinamic și are un design simplu, modern și inteligent, mai ușor de mutat și de ajustat în orice spațiu de lucru.
Estompați fundalul în timpul întâlnirilor.
2. Măriți eficiența Teams pentru a vă susține angajații, indiferent de rol și de industrie
Extindem eficiența Teams cu experiențe noi care sunt adaptate fluxurilor de lucru specifice industriei și rolurilor din cadrul fiecărei companii. De exemplu, noile capabilități din Teams optimizează timpul și efortul angajaților care au contact direct cu clienții. Cu ajutorul unor noi instrumente de gestionare a agendelor de lucru, managerii pot crea și partaja programe de lucru, iar angajații pot schimba cu ușurință turele între ei, pot solicita timp liber și pot vedea cine mai lucrează, precum și alte anunțuri importante. Aceste funcții noi vor fi disponibile în luna octombrie. Ca exemplu al modului în care Teams poate permite fluxuri de lucru sigure pentru industriile reglementate, oferim o nouă soluție de coordonare a îngrijirii pacienților, care se integrează cu sistemele de evidenţă electronică a fişelor medicale (EHR) și utilizează două noi caracteristici de mesagerie securizată, adnotări imagine și mesagerie prioritară, rulând către toți clienții Teams și cu o relevanță deosebită în cadrul instituțiilor de asistență medicală. Astfel, medicii, asistentele medicale și alți clinicieni pot coordona îngrijirea pacientului în timp ce rămân în conformitate cu HIPAA și pot evita riscurile de confidențialitate care apar atunci când personalul medical utilizează aplicații de chat. Noua soluție de asistență medicală este acum în preview privat.
Schimbați cu ușurință turele de lucru, solicitați timp liber și vedeți cine mai lucrează.
3. Găsiți totul mai rapid cu Microsoft Search
Microsoft Search, o nouă capabilitate de căutare coerenta, vă ajută să găsiți mai ușor ceea ce vă trebuie, fără a părăsi fluxul de lucru. Caseta de căutare este pusă într-un loc intuitiv, evident, în aplicațiile Edge, Bing, Windows și Office, astfel încât căutarea este întotdeauna la doar un clic distanță. De asemenea, îmbunătățim caseta de căutare, astfel încât nu numai că puteți găsi rapid persoane și conținut similar, dar puteți și să accesați comenzi pentru aplicații și să navigați la alt conținut ori de câte ori aveți nevoie - chiar înainte de a începe să tastați în caseta de căutare. Deoarece lucrați într-un ecosistem de informații, extindem Microsoft Search pentru a vă conecta la datele organizației dvs., în interiorul și în afara Microsoft 365. Învățând din tiparele de lucru de zi cu zi și acționând inteligent pentru organizația dvs., Microsoft Graph vă personalizează experiențele din toate mediile de lucru. Extragem împreună forța tehnologiei Microsoft Graph și AI de la Bing pentru a oferi experiențe viitoare mai relevante pentru activitatea dvs.. Aceasta va include răspunsul automat la întrebări precum „Pot să-mi aduc soția și copiii într-o călătorie de lucru?", folosind înțelegerea automatizată a textului, care ține seama de lumea reală și o potrivește cu înțelegerea politicilor organizației. Previzualizați astăzi funcția Microsoft Search pe măsură ce rulează în Office.com, Bing.com și în aplicația mobilă SharePoint, cu mult mai multe experiențe în Edge, Windows și Office.
Găsiți totul mai rapid cu Microsoft Search.
4. Creați conținut remarcabil cu ajutorul Office 365
Trei funcții noi din Office utilizează eficiența AI pentru a vă ajuta să creați un conținut remarcabil. Ideas este o nouă funcțiune care operează pe măsură ce creați un document și oferiți sugestii inteligente. În PowerPoint, Ideas recomandă design-uri, layout-uri și imagini. În Excel, Ideas recunoaște tendințe, sugerează diagrame și identifică valori atipice în datele dvs.. Ideas este disponibilă astăzi în Excel și va începe să ruleze în preview pentru alte aplicații începând cu PowerPoint Online. În plus, noile tipuri de date din Excel transformă referințele legate de entități listate pe bursă și locurile geografice în informații bogate care pot fi folosite pentru a crea foi de calcul puternice și interactive. Tipurile de date privind acțiunile și locurile geografice sunt disponibile astăzi și vă permit să obțineți prețuri actualizate ale acțiunilor, informații despre companie, populație, zonă și multe altele. În cele din urmă, noile capabilități de recunoaștere a imaginilor din Excel fac o fotografie unui tabel de date desenat manual sau tipărit și îl transformă într-o foaie de calcul Excel, făcând introducerea datelor la fel de ușoară ca fotografierea.
În PowerPoint, Ideas recomandă design-uri, layout-uri și imagini pentru prezentarea dvs.
5. Office pentru Mac
Office-ul le permite tuturor să realizeze mai multe, pe orice dispozitiv, iar Office-ului îi place platforma Mac. Suntem loiali față de Mac ca terminal de primă clasă și am făcut investiții importante în această platformă în ultimul an - incluzând mutarea versiunilor Mac și Windows ale aplicațiilor pe o bază de cod unică și lansarea de noi funcții pentru Mac în fiecare lună. De asemenea, am personalizat pentru Mac experiențe noi, cum ar fi noua integrare a Touch Bar.
Astăzi, anunțăm OneDrive Files On-Demand pentru Mac, un serviciu care afișează toate fișierele OneDrive în Finder, dar le descarcă doar atunci când aveți nevoie de ele. Fișierele on-demand oferă o conexiune inteligentă la cloud pentru Mac și reprezintă doar un exemplu al eficienței Office pe platforma Mac.
OneDrive Files On-Demand pentru Mac afișează toate fișierele OneDrive în Finder, dar le descarcă numai atunci când aveți nevoie de ele.
6. Lucrați cu întreaga rețea cu ajutorul LinkedIn în Outlook în aplicațiile Outlook și Office
În plus, anunțăm două noi modalități de a utiliza puterea rețelei LinkedIn în cadrul fluxului zilnic de lucru. În curând, când vă veți conecta contul LinkedIn la Office 365, veți putea să fiți coautor al unor documente cu persoane din rețeaua dvs. LinkedIn în Word, Excel și PowerPoint și să le trimiteți e-mailuri direct din Outlook. În acest fel, board-ul companiei și rețeaua dvs. LinkedIn se reunesc, astfel încât să nu pierdeți niciodată contactul cu persoanele care vă pot ajuta să reușiți, în interiorul sau în afara organizației. LinkedIn vă oferă și informații importante despre persoanele din invitațiile dvs., oferindu-vă date despre participanții la întâlnire, astfel încât să vă puteți pregăti rapid și ușor pentru întâlniri importante. Aceste funcții vă ajută să vă concentrați asupra a ceea ce este important, prin furnizarea de informații și conexiuni direct în fluxul dvs. de lucru, care vor apărea în curând printr-o lansare în etape.
7. Un desktop modern cu Azure
Pentru multe companii, nevoile specifice pe care le au afacerile lor necesită o experiență desktop virtualizată. Astăzi, introducem Windows Virtual Desktop, singurul serviciu bazat pe cloud care oferă o experiență Windows 10 pentru mai mulți utilizatori, optimizat pentru Office 365 ProPlus și care include actualizări gratuite pentru Windows 7 Extended Security. Cu Windows Virtual Desktop aveți posibilitatea să implementați și să scalați Windows și Office pe Azure în câteva minute, cu securitate și conformitate integrate. Autentificați-vă pentru a fi anunțat despre disponibilitatea preview-ului.
8. Gestionați-vă mai ușor mediul de lucru cu centrul de administrare Microsoft 365
După lansarea recentă a noului centru de administrare Microsoft 365, anunțăm noi funcții pentru a vă ajuta să monitorizați și să gestionați aplicații, servicii, date, dispozitive și utilizatori în toate abonamentele dvs. Microsoft 365, inclusiv Office 365, Windows 10 și EMS. Centrul de administrare Microsoft 365 are câteva capabilități noi pentru a vă ajuta să vă gestionați mai bine mediul de lucru, incluzând recomandări bazate pe statistici, o interfață de utilizare mai solidă și vizualizări adaptate pentru fiecare dintre administratorii dvs. Pentru a începe, vizitați admin.microsoft.com.
Gestionați-vă mai ușor mediul cu centrul de administrare Microsoft 365
9. Obțineți cu ușurință conformitate pentru Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) și multe altele
În lumea reglementărilor complexe și a standardelor elaborate de confidențialitate, clienții ne spun în mod constant că au nevoie de capabilitățile integrate, inteligente ale Microsoft 365 pentru a obține în mod proactiv conformitatea în organizațiile lor. Am extins Managerul de conformitate care include acum 12 evaluări din diferite industrii. Experiența unică de etichetare este acum disponibilă și în Centrul de securitate și conformitate, ca destinație unică în care puteți crea, configura și aplica automat politici pentru a asigura protecția și guvernanța datelor sensibile.
Managerul de conformitate cuprinde acum 12 evaluări din diferite industrii.
10. Securitate sporită pentru specialiștii IT
Activitatea pe care o desfășurăm în domeniul securității la Microsoft ne oferă cea mai largă perspectivă asupra provocărilor și o posibilitate unică de a oferi ajutor. Ne concentrăm pe trei zone: operațiunile de securitate potrivite pentru dvs., crearea de tehnologie de tip enterprise-class și parteneriate pentru o lume eterogenă. Astăzi anunțăm câteva noi capabilități de tip enterprise-class care folosesc cloud-ul inteligent și informațiile operaționale Microsoft pentru a ajuta organizațiile să-și protejeze oamenii, dispozitivele și datele.
Un nou suport pentru autentificarea fără parolă prin intermediul aplicației Microsoft Authenticator este acum disponibil pentru sute de mii de aplicații conectate la Azure Active Directory, pe care companiile le utilizează zilnic. Aproape toate pierderile de date încep cu parole compromise. Astăzi, Microsoft a anunțat apusul erei autentificării prin parolă. Nicio companie nu permite eliminarea parolei la nivelul la care o face decât Microsoft.
Microsoft Secure Score este singurul raport de evaluare dinamic pentru securitate cibernetică. Prin utilizarea sa, organizațiile obțin evaluări și recomandări care reduc în mod normal de treizeci de ori șansele unei breșe. Vă îndrumă să luați măsuri cum ar fi securizarea conturilor de administrator cu Multi-Factor Authentication (MFA), securizarea conturilor utilizatorilor cu MFA și dezactivarea regulilor de redirecționare a email-urilor de la client. Începând de astăzi, extindem Secure Score pentru a acoperi Microsoft 365 în întregime. În plus, introducem Secure Score pentru volumul de lucru în cloud hibrid din Centrul de securitate Azure, astfel încât să aveți o vizibilitate deplină asupra domeniului dvs.
În cele din urmă, anunțăm Microsoft Protection Threat, o experiență integrată de detectare, investigație și remediere din cadrul endpoint-urilor, email-ului, documentelor, identității și infrastructurii în consola de administrare Microsoft 365. Această soluție va ajuta la economisirea a mii de ore, deorece analiștii vor automatiza sarcinile mai complexe de securitate.
Microsoft Secure Score se extinde pentru a acoperi Microsoft 365 în întregime. Așteptăm cu nerăbdare să vă oferim aceste noi modalități prin care vă puteți dezvolta la locul de muncă, de la dezvăluirea creativității la consolidarea securității. Puteți afla mai multe despre anunțurile noastre, puteți vedea toate sesiunile Microsoft Ignite în flux live sau la cerere și vă puteți conecta cu experți în Comunitatea Microsoft Tech
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News