Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, un număr de aproximativ 20 de persoane ar fi încercat să traverseze o punte, care însă a cedat sub greutate, cei aflaţi pe podeţ căzând de la o înălţime de aproximativ doi metri.
În urma incidentului, zece persoane au necesitat îngrijiri medicale. Potrivit directorului medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, Mădălin Ipatie, cele zece victime, între care şi o femeie însărcinată, sunt în stare stabilă şi conştiente, ele prezentând traumatisme toracice şi la nivelul membrelor. Cei zece răniţi vor fi transportaţi cu ambulanţele la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.
Surse politice au declarat că persoanele în cauză sunt membri ai PSD care se aflau în campanie în comuna Plopu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Cum e corect: Paște sau Paști. Mulți români credeau că zic greșit